Un bărbat a căzut, joi, de la înălțime în Timișoara. Nu a supraviețuit prăbușirii. Omul monta panouri de tip sandwich pe o hală.
Incidentul a avut loc pe Calea Stan Vidrighin. Pompierii au intervenit de urgență, iar echipajul SMURD a început manevrele de resuscitare, dar acestea nu au dat rezultate.
„La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la o hală de pe calea Stan Vidrighin, un bărbat în vârstă de 33 de ani, în timp ce monta panouri de tip sandwich, s-ar fi dezechilibrat și căzut la pământ”, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului.
Citeste mai mult