Un șofer din Ciacova a fost prins la volan cu o alcoolemie uriașă, de peste 3 la mie, deși avea permisul suspendat. Când polițiștii l-au oprit, a încercat să-i mituiască cu 250 de lei și a promis încă 250 de euro ca să-l lase să plece.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pe 7 august, un bărbat a condus un Volkswagen Touran pe strada Timișului din Ciacova, județul Timiș. Avea permisul suspendat și era sub influența alcoolului. Când a fost oprit de polițiști, acesta le-a oferit lei și euro ca să scape.
„În data de 07.08.2025, ora 17.11, P.O.L. a condus un autoturism, marca Volkswagen Touran, de culoare gri, pe drumurile publice, în orașul Ciacova, strada Timișului, jud. Timiș, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 3,04 g/l alcool pur în sânge. În momentul în care a fost oprit de agenții de poliție din cadrul Poliției orașului Ciacova, P.O.L. a oferit în repetate rânduri sume de bani acestora, respectiv suma de 250 de lei în momentul opririi și a promis ulterior că le va mai da suplimentar și suma de 250 de euro, pentru «a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu» și pentru «a-l lăsa să plece».”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Procurorii l-au pus sub acuzare pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și dare de mită. A fost reținut 24 de ore și riscă arestul preventiv, după ce procurorii au cerut acest lucru în fața judecătorilor.
Citeste mai mult