Adolescenta care s-a înecat, vineri după-amiaza, în lacul de acumulare Frumoasa, s-ar fi speriat de un urs, a fugit și în alergare s-a dezechilibrat și a căzut în apă, de la înălțime,Fata de 18 ani din Iași era în excursie, împreună cu un grup de măicuțe, pe malul lacului de acumulare Frumoasa. S-a speriat când a văzut ursul și a luat-o la fugă.
Poliția spune că, din verificările făcute până acum, tânăra s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la înălțime în apă. Unii martori afirmă însă că ar fi sărit în lac, ca să scape de urs. Un bărbat a reușit să o tragă la mal, dar era prea târziu. Echipajul ambulanței ajuns la fața locului n-a mai putut să o resusciteze.
Lacul Frumoasa este frecventat de turiști, pentru că oferă o priveliște impresionantă, deși accesul este interzis în unele locuri. Într-un comentariu pe facebook, un bărbat afirmă că grupul a fost avertizat, de un paznic de la baraj, în privința prezenței ursului, dar nu ar fi ținut seama de sfatul acestuia.
“Din primele verificări efectuate se pare că tânăra în cauză, în timp ce se afla într-o zonă împădurită din apropierea Lacului, împreună cu un grup de persoane, s-ar fi speriat de prezenţa unui animal sălbatic, respectiv un urs, şi, în alergare, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut de la înălţime în apă. Se efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii acestui tragic eveniment”, a transmis IPJ Harghita.
Sursa: stirileprotv.ro / Foto: caracter informativ
Citeste mai mult