Tentativă de omor în județul Satu Mare. Un bărbat va ajunge în fața instanței după ce a încercat să-și omoare soția. Individul a lovit-o pe femeie cu cuțitul în gât, cauzându-i mai multe leziuni. Incidentul violent s-a petrecut în cursul serii de marți, 5 august.
Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare:
La data de 06.08.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat instanței arestarea preventivă a unei persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, în varianta tentativei de omor comisă asupra unui membru de familie.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în cursul serii de 05.08.2025, inculpatul și persoana vătămată, soț și soție, se aflau la domiciliul lor, situat pe raza localității Ardud din județul Satu Mare. Pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat soției sale o lovitură cu cuțitul în zona gâtului, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 9-10 zile de îngrijiri medicale.
Imediat după comiterea faptei, inculpatul a părăsit locuința, context în care persoana vătămat a reușit să își contacteze telefonic fiul, care s-a prezentat la locuința acestora, ocazie cu care a constatat că persoana vătămată prezenta o plagă în zona gâtului și sângera.
Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Ardud și Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare
Citeste mai mult