Taximetriștii și cei care circulă „ride sharing”, verificați de polițiștii brașoveni. Polițiștii din cadrul Serviciului Regional de Poliție Transporturi Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, efective ale Poliției Locale Brașov și reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat, în data de 22 iulie, o acțiune comună, care a vizat verificarea respectării legalității în domeniul transportului de persoane în regim „Taxi” și „ride sharing”.
Activitățile de control au avut loc în zona municipiului Brașov, fiind mobilizate structuri specializate pentru a acoperi eficient zonele de interes.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 42 de persoane, printre acestea numărându-se și cinci cetățeni străini. De asemenea, polițiștii au verificat peste 40 de autovehicule, care desfășurau activități de tip taxi sau ride sharing.
În urma verificărilor, au fost constatate mai multe nereguli, cu privire la care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4000 de lei.
Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate pentru încălcări ale normelor rutiere, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Totodată, a fost reținut un certificat de înmatriculare, iar un autoturism a fost imobilizat ca măsură complementară.
Pe parcursul acțiunii a fost identificat și un bun semnalat ca fiind căutat pentru a fi confiscat, în urma unei verificări efectuate prin intermediul aplicației eDAC.
Potrivit Poliției Brașov, astfel de acțiuni urmează a se desfășura și în alte zone de interes operativ din județul Brașov pentru menținerea climatului de ordine publică.
Articolul Taximetriștii și cei care circulă „ride sharing”, verificați de polițiștii brașoveni apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult