Din iulie, locuitorii municipiului Caransebeș vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru serviciile de salubritate. Consiliul Local Caransebeș a aprobat, în ședința din 30 iunie, o hotărâre privind majorarea tarifelor pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere.
Decizia vine după o pauză de trei ani de la ultima scumpire. Noul tarif pentru persoanele fizice și asociațiile de proprietari este de 24,40 de lei de persoană/lună, cu TVA inclus, față de aproape 22 de lei anterior. În cazul firmelor, costurile au ajuns la 218 lei/mc deșeuri pe lună.
Primarul municipiului, Felix Borcean, a declarat că inițiativa de ajustare a tarifelor aparține fostei conduceri a operatorului local de salubritate, Transal Urbis, dar că, în actualul context, astfel de creșteri sunt inevitabile.
„Aceasta este o propunere a fostei conduceri a Transal Urbis. Trebuie să înțelegem că, indiferent ce facem, gestionarea gunoiului ne costă. Nu spun ceva nou, dar dacă învățăm să selectăm corect deșeurile și să respectăm țintele stabilite, nu doar de Uniunea Europeană, ci pur și simplu din bun simț, atunci tarifele vor fi mai mici. Practic, aproximativ jumătate din deșeurile produse de o familie ar trebui să fie reciclate. Nu știu dacă toți fac asta, dar cu siguranță nu toți selectează corect deșeurile. Pentru ca tarifele la gunoi să rămână acceptabile, trebuie să respectăm aceste reguli. Dacă nu reușim să atingem țintele stabilite, vom fi amendați. Dacă nu facem acest lucru, vom suporta costurile, fie direct, fie indirect. Chiar dacă nu le plătim personal, ele vor fi acoperite din bugetul local, adică din taxele și impozitele plătite de fiecare dintre noi către primărie”, a precizat Felix Borcean.
Citeste mai mult