Inițial, am crezut că lumea e rea, lumea-i dușmană când îl bârfea în tramvai, la servici, în metrou (acolo unde există așa ceva), că are mers de jucărie de tablă, chinezească, pe care o trag copiii cu cheia pe covorul din cameră. Sau că, atunci când dă din mâini și zâmbește tâmp, seamănă mai degrabă cu roboțelul ăla ce trebuie uns din când în când, cu ulei sau vaselină, ca să nu se înțepenească când ți-e lumea mai dragă.
Și nici nu l-am suspectat că n-ar avea creier, deși ar trebui să-mi pun întrebarea de unde, așa, din senin, îi vine mereu să râdă ca aia din capul satului când ajunge joia în târg. Bă, dar nici nu mi-am imaginat vreodată că acestui roboțel de Cotroceni îi va trece vreodată prin cap să umble la pușculița copiilor. La bursele școlare, mană cerească pentru familiile sărace (și nu puține în țara asta) ori la cele de excelență olimpică.
Trebuie să fii căzut în cap (bine, nu de ieri, nu de azi, poate în copilărie) să crezi că dacă tai bursele de excelență olimpică ori pe cele din învățământul tehnologic, o să faci din căcat praștie, iar pe deasupra să și pocnească. „Fără să fiu specialist în domeniul ăsta, mi s-a spus, pe de o parte, că sistemul de burse pe care îl avem noi în preuniversitar nu există nicăieri în Europa, și că e anormal să numești «de merit» ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”, își dădea cu părerea președintele. Și ți-ai găsit tu să-l modifici și să-l faci performant, nu e așa? Tu și ministrul de la Educație care îți bagă în cap toate tâmpeniile. Că ce ministru e ăsta care taie și amărâta aia de bursă a copilului care învață o meserie? De 300 de lei, nu mai mult. Guvernul tău are cinci vicepremieri și nu te mai vaieți că niciunde în Europa sau în lume nu există așa ceva. Dar le iei bieților copii motivația de învăța.
Păi, bă, Nicușoare, dacă nu ești specialist, cum singur recunoști, stai domnule în banca matale. Nu-ți mai băga nasul unde mu-ți fierbe oala cu fasole. Taie, domle’ bursele elevilor și o să vezi atunci cum o să-l regretăm pe Iohannis cu a lui Românie educată. Că de bine, de rău, ăla măcar a încercat să-i încurajeze să vină la școală, nu ca tine și ca toți Bolojenii din guvernul ăsta.
Citeste mai mult