În noaptea nesomnului, Lacrima Cerului îmbrățișează visul ce și-a găsit perechea în Universului Divin. S-a făcut seară și gândul scorpionului rebel pleacă să fie plecat în lumea Lui, în lumea Cuvântului, a Visului, a Sinelui, a Lui pentru El, a Sa pentru Sine, pentru a trăi „Libertatea de a fi Eu”. Așa sunt Eu, acel Eu din Eul ce iubește femeia și cuvântul dat Ei, floare de munte, floare de Cer.
Ce pot să fac să te pot păstra în loja oficială a ploii, superbă picătură a destinului? Să mă porți în buzunarul trăirii de la piept, superbă împlinire!
Pe șevaletul dragostei am așezat cea mai frumoasă pânză a zilei, a vieții trăite-n culori și zâmbet. Penelul dorului conturează imensitatea cuprinsă în harta iubirii, o iubire care vine din Înalt, de undeva de acolo din Cerul Sfânt al nașterii cuvântului ce vindecă sufletul.
De unde vin, spre unde merg? Vin din Cetate și merg spre izvorul ce-mi potolește setea buzelor arse de atâta dor!
Niciodată nu am simțit profunzimea curgerii line a firului de viață așa cum este acum, cum o percep lângă femeia cu chip de înger din povestea Eului boem. Scriu cu sufletul, cuvântul îmi este respirație, iubesc gândul care pleacă și vine în brațele ce devin din ce în ce mai puternice, mai sigure.
Unde merg, unde voi merge, unde? Pașii mei se vor multiplica în ritmul inimii, în pagina ce se deschide la ușa prezentului, vor ajunge pe urmele pașilor cu chip de femeie.
În camera albă, în ochii negri joacă o boabă de mărgăritar, nici nu știe ce să facă, să plece, să stea, sau să se joace cu o alta, mai limpede, mai pură, mai nerăbdătoare, mai…! Indecizia vine din nerăbdarea unei note muzicale de pe portativul anotimpului ce vrea să zâmbească.
Te îmbrățișez, ecou din reședința de la munte! Îți răspund cu pasiune, pasiune înzecită, cuvântul meu, supremă minune!
Picuri de ploaie, răzleți ce-i drept, îmi ating chipul luminat de cea mai pură iubire, iubire pe care am așezat-o cu grijă în cutia cu valori a timpului meu. Pe aleea destinului, pașii grăbiți se îndreaptă către sensul unic, e luminat de cea mai strălucitoare stea din colierul primit în dar de la viață.
Ce aș fi fost fără tine, zâmbet luminos? Mai rebel, mai puțin boem, dar tot timpul…, mister!
În aplauzele anului nou, drumul spre casă pare o clipă, acasă e locul unde ești tu, tu însăși ești pentru mine, acasă. Opresc motorul ce mă duce la tine, cobor din mașină, nu înainte de a lua de pe banchetă buchetul de flori, e asortat cu bucuria din privire, armonie a timpului meu. Îmbrățișarea este scânteia ce aprinde focul unei elegii cu metafore de argint, o impresionantă flacără a sufletelor ce știu a iubi. Privirea ochilor arde orice barieră artificială, asta pentru că nimic nu poate sta în calea simțirilor profunde, indiferent de autograful de la masa protocolului prestabilit într-o clipă fugară.
De ce acum, de ce atâtea întrebări? Viața e o întrebare, Ea însăși e o întrebare, Eu sunt o întrebare, Tu ești un răspuns, femeie din viața mea, din neuitare.
Cu mâinile goale îmbrățișez viața, cu sufletul împlinit o conduc spre camera de oaspeți a destinului scris de Divinitate.
Doamne, mulțumesc pentru ce-mi dăruiești în fiecare zi, în clipe luminate! Mulțumesc pentru lumina minții, pentru vitalitate!
În desenul minții, acuarela sufletului colorează trupul împlinit de iubirea femeii care poartă un nume atât de frumos, demnitate. Rama desenului este împlinire, un poem scris din trăire, din ceea ce simt și adun în călimara sufletului ce zâmbește, chiar dacă lacrima ploii spală obrajii îmbujorați de trecerea tinereții. Mă opresc să-mi trag sufletul în brațele femeii cu chip de înger, o privesc pentru o clipă, sărutul uită de sine și se apucă să joace dansul senzualității pe scena vieții dinspre mâine.
Reverență, superbă fecunditate!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Post-ul TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Libertatea de a fi Eu apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult
