O introducere amară…
Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”… Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…
Despre insolența lor…
Am văzut, adesea, insolența omului politic român expusă ca la o tarabă, printre magneții cu imagini grosolane, de lipit pe ușa frigiderului. Sunt mulți, au fost, s-ar umple tableta mea cu numele lor. Dă-i gâțului, cum zicea Bunica!
Se spune că insolența este o atitudine, faptă sau vorbă obraznică, necuviincioasă. A fi insolent înseamnă a fi obraznic, impertinent, nerușinat. Era, până de curând, un nene ministru șef peste educația națiunii, hoțoman de texte agronomice, un exemplu pentru tema mea de azi. Cu insolență, aud că va deveni șef mare pe la senat. Vorba unui poet controversat, totul se poate, când totul se poate.
Un personaj din romanele lui Liviu Rebreanu spunea, despre un vecin, că intervenția și mai cu seamă înfățișarea lui pătimașă, părea tuturor atât de insolentă, că provoca indignare. Cu câmpenii noștri e cam tot așa. Zice Vlahuță, despre alt personaj de poveste, că era parcă o sete bolnavă și insolentă de a-și afișa căderea și pasiunea în fiecare moment. Și ei nu i-au cunoscut pe insolenții de azi!
Insolentul (om politic sau nu) este individul care se pune mai presus de ceilalți și caută să-i umilească. Le-aș așeza „în spinare” pe toate acestea: arogant, impertinent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, prezumțios, neînfrînat, țîfnos, șulhetic, botos. Iar insolența lor e, mereu, o impertinență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, semeție, morgă etc.
Obrăznicia unui obraznic va supăra mai mult pe ceilalţi obraznici, spune Nicolae Iorga, dar lucrurile s-au mai schimbat, obraznicii de azi sunt tot timpul la putere. Un înțelept zicea: ori de câte ori te loveşti de obrăznicia cuiva, întreabă-te de îndată: „E cu putinţă să nu existe în lume obraznici?” Nu se poate! Nu cere atunci un lucru imposibil. Corect…
Chiar și Aristotel afirma că stupiditatea oamenilor invită insolenţa puterii, iar bătaia de joc este o obrăznicie faţă de buna-cuviinţă. Cinismul extremei singurătăţi e un calvar pe care-l îndulceşte insolenţa. Parcă, Cioran?
E adevărat că, trecându-i într-una cu vederea, faci din prost un obraznic, un insolent. Dar ne-am obișnuit să o facem, în fiecare ceas palid al anotimpurilor noastre pleșuve. Întotdeauna cel care nu are curaj trebuie să aibă, în schimb, un plus de obrăznicie și de insolență. Lumea noastră de azi este creaţia marilor obraznici, De la revoluție și până acum, cu o consecvență temeinică… Bietul Socrate știa el ce ne îndemna: nu îngădui un râs nesocotit şi nu suferi cuvântul insolent; unul vine de la un prost, celălalt de la un nebun.
Văd, în fiecare zi, oameni politici de toate culorile (de altfel, atât de amestecate, încât doctrinele lor sunt un terci universal) cărora tare le-aș mai striga vorbele lui Napoleon Bonaparte: „Generale, eşti exact cu un cap mai înalt decât mine, dar dacă eşti impertinent, voi face să dispară imediat această diferenţă.”
Cel care nu ştie să-şi găsească drumul spre idealul său duce o viață mai uşuratică şi mai impertinentă decât omul lipsit de ideal. Nietzsche, desigur… Așa că, politician obraznic? Ce pleonasm… Judecata unui slugarnic, a unui om vândut, fie că e trunchiată şi îngustă, fie că e pătată de obrăznicie şi de ingratitudine, mai spunea un moralist celebru. Mulţi oameni prefăcuţi îşi pun prostia la adăpost prin obrăznicie, prin insolență; repede-i şi tu şi o să se întâmple cu ei ceea ce i se întâmplă balonului împuns cu acul. Țin minte asta, dintr-un roman de demult…
Problema e, cum zice un proverb dintr-o țară nordică, și că indiferent cât de obraznic e copilul, părinţii tot îl ţin în braţe. Vedeți oamenii politici pătați de la noi, reciclați la repezeală în funcții barosane, uneori chiar mai mari decât înainte! Câtă dreptate avea Balzac: parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie. Aidoma paiaţei dintr-un balet, insolentul pare marchiz dacă-l priveşti din spate, dar este bădăran dacă-l priveşti din faţă.
Asta e! Niciodată veveriţa nu-i răspunde obraznic elefantului. Ghiftuiala dă naştere obrăzniciei, insolenței, mai ales când fericirea dă peste omul prost, iar acesta e lipsit de o minte sănătoasă.
Să-i votăm, deci, și în anul care vine, pe insolenții noștri eterni!
Post-ul TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult