Există o mentalitate, destul de răspândită, conform căreia oamenii din alte vremuri erau altfel, aveau concepții și preocupări extrem de diferite față de noi, cei de acum. În general, ne facem impresii de acest gen referitor la perioade pe care noi nu le-am trăit și despre care nu ne mai poate povesti nimeni, nemaiexistând supraviețuitori care să aibă experiența nemijlocită a acelor ani. Încercând să ne umplem golurile informaționale, putem avea tendința să ne formăm o imagine pornind de la literatura sau arta acelor vremuri, sau, dacă suntem mai riguroși, din surse istorice, din ziare sau diferite documente de arhivă. Totuși, există o categorie aparte de materiale care ne pot oferi niște informații cel puțin neașteptate, care ne pot schimba perspectiva.
Dintr-o întâmplare, m-am surprins într-o seară parcurgând, aproape hipnotizată, postările unei pagini de Facebook dedicate reclamelor românești vechi (Reclame Vechi Românești 1840 – 1997). N-au fost puține cazurile în care, verificând data, am fost de-a dreptul uimită să descopăr că erau din perioada interbelică, nefiind prea multe detalii care să trădeze acest lucru. În afara unor mici diferențe stilistice în ceea ce privește scrisul și grafica, puteau fi ușor confundate cu reclame din presa anilor ’90, de exemplu. Altfel, din ele reieșeau aceleași preocupări, nevoi, dorințe sau slăbiciuni pe care le are și omul de astăzi, dar și o multitudine de produse sau mărci prezente activ și astăzi. Existau și atunci suplimente miraculoase pentru slăbit pentru doamne și soluții pentru creșterea părului domnilor, creme epilatoare, tablete împotriva migrenelor și nenumărate alte mijloace de sporire și păstrare a sănătății și tinereții. Unele dintre anunțuri sunt de-a dreptul izbitoare prin familiaritatea lor: de exemplu, oamenii erau îndemnați ca verile să se răcorească cu apa minerală Borsec, iar în iarna lui 1935, li se sugera să-și îngrijească pielea cu crema Nivea înainte de a practica sporturile de iarnă, iar produsele Nestle erau recomandate pentru alimentația bebelușilor. Până și autoturismele BMW erau la fel de populare ca acum, una dintre reclamele anului 1944 prezentând un model ca fiind „cel mai rapid automobil sportiv din lume.”
Vi se pare că s-au schimbat prea multe? Parcurând reclamele, imagine după imagine, mi-am dat seama cât de multe lucruri ne leagă pe noi de ei, cei, de-atunci, de până la momentul schimbării regimului. Piața era efervescentă, domeniul publicitar era cât se poate de activ, folosindu-se de toate mijloacele pe care le avea la îndemână, grafica era atrăgătoare și textele ademenitoare. Românii erau la curent cu produsele și inovațiile din Occident, preocupați de ultima modă și de îngrijirea personală și, pentru a le satisface dorința și disponibilitatea de a cumpăra, multe mărci cunoscute aveau reprezentanțe în România. E suficient să privim câteva fotografii de epocă (anii ’30 și ’40) de pe artere precum Calea Victoriei sau Bulevardul Elisabeta ca să ne atragă atenția nume pe care le cunoaștem și astăzi. Deși ne referim la publicitate, bunuri și comerț, nu cred ca ar trebui să ne gândim la consumerism, ci mai degrabă la deschidere și la o paletă largă de posibilități, la libertatea de a ne alege stilul de viață care ne reprezintă și pe care ni-l permitem, nu pe care ni-l impune o stare de fapt sau un regim. Aplecându-ne asupra dorințelor, aspirațiilor, speranțelor acelor oameni, dar și asupra modalităților prin care căutau să și le îndeplinească, putem vedea că singurele lucruri care s-au schimbat sunt tehnologiile, noi rămânând în mod fundamental aceiași.
Cred că, în sine, aceste materiale care surprind aspecte concrete ale stilului de trai de atunci, fie că ne referim la o reclamă, la un anunț de la mica publicitate sau la un fapt divers din presă, reflectă perioada mult mai fidel și mai autentic decât unele scrieri istorice, uneori denaturate, sau decât literatura adesea romanțată, idealizată. Dacă aveți dispoziție și timp, cu siguranță călătoria nemijlocită printre aceste crâmpeie de viață vi se va părea fascinantă și surprinzătoare, ajungând să descoperiți mici detalii și aspecte care vor topi granițele dintre noi și strămoșii noștri.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Post-ul TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Vremuri, oameni și reclame apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult