Programul „Salvator din pasiune” împlinește 9 ani. Alături de pompierii militari de la ISU Timiș, salvează vieți 350 de voluntari. Și tu te poți înscrie!
ISU Timiș și-a deschis porțile pentru voluntari în 2016. Atunci, programul a debutat timid, cu 10 voluntari înscriși. Însă de-a lungul celor 9 ani care se împlinesc acum, sute de solvatori din pasiune au muncit cot la cot cu pompierii.
„Dacă la debutul programului de voluntariat, în anul 2016, în cadrul ISU Timiș erau înscriși 10 voluntari, pe parcursul ultimilor ani numărul lor s-a mărit considerabil: în anul 2021 aplicau 95 de voluntari, în anul 2022 se înscriau alți 91, iar în anul 2024 (cu 18% în creștere față de anul 2023), încă 120 de voluntari. De la începutul anului 2025 s-au înscris în programul de voluntariat 51 de persoane. În prezent sunt activi peste 350 de voluntari”, arată datele ISU Timiș.
Voluntarii beneficiază de instruire în acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și gestionarea situațiilor de urgență.
Cei care vor să fie salvatori voluntari trebuie să aibă între 16 şi 65 de ani, să fie apți din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnați pentru săvârşirea infracțiunilor cu intenție și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.
Citeste mai mult