Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au efectuat, luna trecută, 200 controale la angajatorii din Olt, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, depistând sute de încălcări ale drepturilor salariaților pentru care au fost aplicate zeci de sancțiuni.
Au fost verificate companii din domeniul construcțiilor, al comerțului cu amănuntul, al transportului rutier de mărfuri și persoane.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 216 deficiențe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Cele mai frecvente nereguli depistate au fost neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neîncheierea, în formă scrisă, a contractelor individuale de muncă, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic, potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Olt, Bogdan Țucă.
Pentru cele mai grave deficienţe au fost aplicate 52 de sancțiuni, din care 45 de avertismente și șapte amenzi în valoare de 55.500 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt i-au fost comunicate 11 evenimente, soldate cu 11 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.
Articolul Sute de încălcări ale drepturilor salariaților de către angajatori, depistate de inspectorii de muncă în Olt apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult