Proba scrisă din cadrul Concursului Național de Titularizare, pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante sau rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar va avea loc marți, 15 iulie. La nivelul județului Sălaj vor lua parte la examen 588 de candidați, dintre care 102 ce aparțin promoției curente. Concursul va fi susținut din 44 de discipline de învățământ și va fi organizat în două centre de examen, ambele în municipiul Zalău. Unul dintre acestea, la care sunt repartizați 334 de candidați, este Colegiul Național „Silvania”, iar cel de-al doilea, unde vor fi prezenți…
Articolul Sute de educatori, învățători și profesori din Sălaj susțin Titularizarea în acest an apare prima dată în Magazin Sălăjean.
Citeste mai mult