Susținătorii lui Nicușor Dan au ieșit să sărbătorească victoria candidatului independent în Parcul Cișmigiu, unde acesta a susținut un discurs.
Susținătorii lui Nicușor Dan au ieșit să sărbătorească victoria edilului Capitalei. Mii de bucureșteni au ajuns în dreptul Primăriei Capitalei și a Parcului Cișmigiu, unde Nicușor Dan și-a asumat victoria, așteptând rezultatele votului.
Susținătorii lui Nicușor Dan au ieșit să sărbătorească victoria candidatului independent
Nicușor Dan este dat câștigător al alegerilor prezidențiale de exit poll-ul CURS de la ora 20, cu 54,1%, față de 45,9% obținute de George Simion.
Candidatul independent este prezent în Parcul Cișmigiu (intersecția dintre Strada Ioan Zalomit și Bd. Regina Elisabeta), de unde urmărește rezultatele alături de susținători. Acesta a făcut primele declarații, în care și-a asumat victoria.
„Alegerile nu sunt despre politicieni, sunt despre comunități.
În alegerile de azi a câștigat o comunitate de români care vrea o schimbare profundă a României, funcționalizarea instituțiilor statului, reducerea corupției, un mediu economic prosper, o comunitate care vrea o societate a dialogului și nu una a urii.
Vreau să mulțumesc zecilor de mii de români care au făcut campanie pentru o idee. Ei au dovedit o forță a societății impresionantă, mult peste nivelul dezbaterii politice. Când România va trece prin momente grele, să ne aducem aminte de forța societății românești.
Există o comunitate care a pierdut alegerile, care pe bună dreptate e revoltată de modul în care s-a făcut politică în România și crede că soluția este revoluția.
E obligația noastră să-i convingem că soluția este reforma justiției și a administrației pentru ca România să meargă înainte.
Vreau să luptăm pentru o singură Românie, nu pentru două Românii”, a declarat Nicușor Dan.
Sursa: romaniatv.net
Articolul Susținătorii lui Nicușor Dan au ieșit să sărbătorească victoria candidatului independent. Festivalul democrației în Parcul Cișmigiu apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult