Criminalul din Mureș, Emil Gânj, rămâne în continuare în libertate, deși este căutat de peste o lună și jumătate. Nici intervențiile în forță ale autorităților, nici recompensa de 5.000 de euro pentru capturarea sa nu au avut succes.
Se bănuiește faptul că fugarul Emil Gânj s-ar ascunde într-o rețea de tuneluri construite în județul Mureș din ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu. Informația vine de la surse din rândul anchetatorilor care au declarat, pentru Gândul, că e posibil ca fugarul să stea ascuns într-o rețea de tuneluri ale Armatei. Se presupune că, dacă ar fi rămas la suprafață, Gânj ar fi fost prins încă de la început, mai ales că pentru căutarea sa au fost mobilizate două elicoptere. Ancheta sugerează că el și-ar fi premeditat fapta și ar fi adus provizii pe care le-ar fi ascuns în tunelurile militare, ceea ce i-ar permite să rămână nedetectat și să se deplaseze doar pe distanțe scurte înainte de a se retrage în ascunzătoare.
Tunelurile, conform anchetatorilor, au fost construite imediat după invazia sovietică din Cehoslovacia, în august 1968. Ca șef al Armatei, Nicolae Ceaușescu fusese informat că serviciile britanice suspectau o posibilă invazie a României de către URSS și armata maghiară. În consecință, în mai multe zone din țară, inclusiv în Mureș, au fost săpate tuneluri întortocheate de aproximativ trei kilometri. Hărțile tunelurilor se află în arhivele MApN și sunt clasificate ca secret de stat, astfel că nu pot fi folosite de echipele de căutare.
Sursa: gandul.ro / Foto: captură video (colaj)
Citeste mai mult