„Deși performanța școlară este importantă pentru mulți elevi, cred că, pe primul loc, ar trebui să fie liniștea interioară. Daca fac ce le place și muncesc pentru dorințele lor, rezultatele vor veni garantat şi cu ușurință”, afirmă, pentru Express de Banat, Denisa Lupșa, eleva cu cea mai mare medie la Bacalaureat din județul Caraș-Severin.
Fire artistică, pasionată de literatură, cu un simț al dreptății foarte dezvoltat și, în prezent, cu cea mai mare medie la Bacalaureat din județul Caraș-Severin. Așa s-ar putea descrie, în doar câteva cuvinte, Denisa Lupșa, eleva de la Colegiul Național „C. D. Loga”, care, anul acesta, a adus municipiul Caransebeș în fruntea rezultatelor de la „examenul maturității”.
Denisa afirmă faptul că media 9,86 de la examenul de Bacalaureat reprezintă efortul constant și perseverența din toți anii de liceu, motivate de dorința de autodepășire:
„Sunt foarte bucuroasă că toată munca din acești ani s-a văzut în acest rezultat. Cred că succesul a venit dintr-o combinație de factori: multe ore de studiu, perseverență și sprijinul constant al mamei, dar si al profesorilor care m-au îndrumat. Orele de română, istorie și logică făcute la școală, temele și încurajările celor trei profesori au fost esențiale în obținerea notelor dorite. Nu aș fi reușit fără munca depusă în aceeași măsură de către ei pentru a ne ajuta să înțelegem tot. Un alt factor important în acest proces a fost pasiunea mea pentru literatură. Dar, dincolo de tot, am fost motivată de dorința mea de a excela și de a mă autodepăși.”
Eleva este convinsă de faptul că nu ar fi reușit fără ajutorul părinților și al profesorilor care i-au ghidat pașii prin tainele învățăturii și care, dincolo de rolul didactic, au ajutat-o să creadă în ea și să devină cea mai bună versiune a ei:
„Le sunt recunoscătoare părinților mei, care m-au susținut necondiționat. Au fost alături de mine fără să mă preseze vreodată, iar încrederea lor în mine m-a motivat enorm. Le sunt foarte recunoscătoare și profesorilor mei. Doamna profesoară de istorie, Mioara Bivolaru, m-a ajutat nu doar să înțeleg mai bine această materie, dar și să o îndrăgesc cu adevărat. Nota mea la istorie – nota 10 – reflectă acest lucru. Iar domnul diriginte, Nicolae Borlovan, a fost o prezență esențială în formarea mea – pe parcursul celor 4 ani de liceu m-a provocat să fiu mai ambițioasă si să devin cea mai bună versiune a mea.”
Pe lângă timpul acordat studiului și dedicarea în activitățile școlare, Denisa a avut, încă din copilărie, o înclinație spre artă. Mereu i-a plăcut să deseneze și să picteze, însă timpul nu i-a mai permis să evadeze atât de des în lumea artei.
„Totuși, îmi integrez această latură în micile detalii de zi cu zi – în machiaj, în modelele de pe unghii, în tot ce pot personaliza legat de aspectul meu. Accesoriile, hainele, încălțămintea sunt de asemenea modalități prin care imi exprim firea artistică”, a subliniat Denisa Lupșa.
Cea mai mare pasiune a elevei rămâne lectura. Autorul preferat este Mircea Eliade, de care a fost fascinată de la prima pagină citită cu mulți ani in urmă.
Întrebată ce își dorește să facă în viitor, Denisa ne-a răspuns:
„Îmi doresc să urmez Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și, mai târziu, să intru la Institutul Național al Magistraturii. Visul meu este să devin judecătoare. Simt că e un drum care mi se potrivește. Deși este nevoie de multă muncă și seriozitate, eu am un simț profund al dreptății si al responsabilității, ceea ce mă face să imi doresc această carieră indiferent de greutățile pe care va trebui să le înfrunt.”
În încheiere, Denisa a fost întrebată ce sfat le-ar da elevilor care urmează să dea Bacalaureatul în anii următori, răspunsul ei subliniind încă o dată faptul că este un exemplu de urmat de către toți tinerii care doresc să își clădească un viitor de succes:
„Pe elevii mai mici îi încurajez să facă ceea ce le place și să nu lase pe altcineva să decidă în locul lor. Îi sfătuiesc să nu își neglijeze pasiunile, să încerce mai multe activități, până descoperă exact ce rezonează cel mai mult cu sufletul lor. E foarte important să aleagă profilul de la liceu sau facultatea la care vor merge în funcție de ce iubesc ei. Astfel învățatul, examenele, provocările pe care le întâlnesc vor fi chiar plăcute. Deși performanța școlară este importantă pentru mulți elevi, cred ca pe primul loc ar trebui să fie liniștea interioară. Dacă fac ce le place si muncesc pentru dorințele lor, rezultatele vor veni garantat şi cu ușurință.”
Citeste mai mult