Ministerului Culturii i-au fost solicitate avizele pentru restaurarea Bojdeucii lui Creangă. Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai, a trimis o solicitare către Ministerul Culturii pentru a primi documentaţia de avizare şi punctul de vedere al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Iaşi în cazul restaurării Bojdeucii lui Creangă şi a vedea cum a fost justificată emiterea unui punct de vedere favorabil în acest caz.
A fost trimisă și o solicitare către Direcţia Judeţeană de Cultură Iaşi, „în care cere prezenţa directorului acestei instituţii, Bobi Apăvăloaei, în Parlament, pentru a explica în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor cum a fost avizată această restaurare defectuoasă”.
„Casa părintească a lui Ion Creangă e monument istoric. Statul are obligaţia de a proteja patrimoniul tocmai împotriva ideilor trăsnite ale unora şi altora. Sunt zeci de oameni care depun munţi de documente şi aşteaptă cu lunile un aviz ca să-şi văruiască faţada şi să-şi instaleze o centrală termică într-o clădire-monument – şi sunt sigur că nu li s-ar permite să facă genul de termopanizare de la Bojdeucă. Cred că e cazul să aflăm cum s-a ajuns ca o direcţie judeţeană de cultură şi o comisie zonală a monumentelor să aprobe încălzirea prin pardoseală, gresia şi restul minunilor ‘moderne’ operate la Iaşi”, declară Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor.
Acesta a mai menționat că mutilarea Bojdeucii lui Creangă are toate datele unei fraude, fiind nevoie de o anchetă care să stabilească clar cum au fost obţinute avizele în acest caz.
FOTO Costel Alexe/facebook
Dragoș HOJDA
The post SUBIECT DE SCANDAL – Mutilarea Bojdeucii lui Creangă. Se cer explicații appeared first on ZiarMM.
Citeste mai mult