Teatrul de Vest Reșița readuce pe scenă spectacolul „Sub apă”, după succesul remarcabil de la Romanian Creative Week Iași.
Teatrul de Vest din Reșița anunță revenirea pe scena proprie a spectacolului „Sub apă” de Ionuț Vișan, în regia lui Horia Suru. Spectacolul se va juca în data de 15 iunie, de la ora 19.00.
„Montarea a fost invitată recent în cadrul prestigiosului eveniment Romanian Creative Week de la Iași, unde a fost primită cu entuziasm de public și apreciată în mediul online. Această revenire este mult așteptată de publicul local, după ce producția a reprezentat teatrul cu succes în secțiunea de artă performativă a Romanian Creative Week. Unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România, dedicat inovației și creativității. Cele două reprezentații de la Iași s-au jucat cu sala plină, iar reacțiile spectatorilor nu au întârziat să apară, atât în sală, cât și în online. Publicul a apreciat povestea profundă și jocul actoricesc autentic, iar ecourile succesului s-au făcut simțite rapid și în rândul comunității artistice”, spune directorul Teatrului de Vest din Reșița, Florin Ionescu.
„Sub apă” a avut premiera la Teatrul de vest în luna februarie și încă de la primul spectacol s-a jucat cu casa închisă.
Bazat pe textul reșițeanului Ionuț Vișan, spectacolul aduce în prim-plan „relația fragilă dintre un tată și fiul său, legăturile zdrobite de secretele trecutului, care ies la suprafață odată cu scăderea apelor. Pornind de la o legendă a Lacului Secu, urmărim povestea unei tinere care se întoarce (într-un fel sau altul) în satul natal, pentru a descoperi adevărul unei tragedii din trecut. Se naște astfel o dramă psihologică ce îmbină realismul dur cu accentele din sfera fantasticului, un spectacol ce dezvăluie traume, regrete și dorința de eliberare. Lacul devine un martor (mai mult sau mai puțin) tăcut al celor care se afundă în adâncurile propriilor greșeli și al celor care caută să răzbată la lumină”, precizează reprezentanții Teatrului de Vest Reșița.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Richard Balint, Oana Liciu Gogu, Theodora Pintilie, Andrei Mihai Pleșa. Regia este semnată de Horia Suru, scenografia îi aparține lui Adrian Damian, muzica este creația lui Cári Tibor, iar video designul este asigurat de Electronic Resistance.
Biletele sunt disponibile la casa de bilete a teatrului și online, pe site-ul oficial.
Citeste mai mult