Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului – una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, alături de Paște, când celebrăm învierea Mântuitorului Iisus Hristos -, să reflectăm mai adânc la semnificația acestui moment sfânt.
Viața pe Pământ, dincolo de aspectele terestre pe care le cunoaștem cu toții, este o mare taină. Nu știm cu certitudine de unde am venit și încotro ne ducem. (Este de amintit totuși că nu există o incompatibilitate între învățătura creștină și viața dincolo de moarte, cum au susținut unii. Rugăciunea Crezul se încheie cu aceste cuvinte: ”Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.”. Iar Iisus a spus, la un moment dat, ”Regatul meu nu este din această lume”).
O taină cu atât mai mare a fost întruparea lui Iisus, fiul lui Dumnezeu, care a luat deliberat înfățișare umană și s-a pogorât pe Pământ doar din iubire pentru noi și pentru a ne izbăvi de păcatul originar.
Născut fără păcat, Iisus a venit pe lume într-un loc simplu, în Betleem, într-o iesle. Dar și pe parcursul vieții a trăit în simplitate și în meditație, propovăduind învățătura creștină și stând la masă cu oamenii obișnuiți. Nu există pildă de modestie și de smerenie mai mare decât aceasta.
De aici ar trebui să învețe și diriguitorii lumii de azi, o lume înecată în nedreptăți și în războaie, în ură și în intoleranță, în vicisitudini și în promiscuitate. Funcțiile pe care le ocupă unii și alții nu îi fac oameni mai importanți sau mai puternici. Îi fac doar niște călăi care își adaugă numelor lor (de care posteritatea își va aminti cu tristețe) o etichetă în plus.
Revenind, Iisus a propovăduit pacea, iertarea și iubirea ca elemente fundamentale ale reconstrucției drumului nostru către mântuire.
El, prin sacrificiul suprem, a răscumpărat păcatul lui Adam și al Evei, însă de acum încolo este de datoria fiecăruia dintre noi să demonstrăm că acest sacrificiu nu a fost unul zadarnic.
Iisus ne iubește pe toți, chiar și pe cei care păcătuiesc, dar nu poate să facă alegeri în locul nostru. Conștiința pe care o avem trebuie să ne dicteze ce să facem pentru a ne purifica sufletul, pentru a ajunge la mântuire.
De aceea, dincolo de tradițiile și obiceiurile superbe de Crăciun (care, iată, s-au păstrat nealterate în multe zone ale țării, mai ales cele din mediul rural, deși nu doar acolo. Însă ne rememorăm cuvintele lui Blaga: ”Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”), dincolo de momentele de sărbătoare care vin firesc după Postul Crăciunului, trebuie să ne amintim (și nu doar în această perioadă de liniște și de reculegere, ci în fiecare zi a existenței noastre) că Mântuitorul lumii așteaptă în primul rând de la noi să ne deschidem sufletul. Să alegem cu inima, nu după interes. Să nu mai păcătuim, fiindcă prin fiecare păcat nu facem decât să împlântăm încă un piron în trupul Său.
Și putem urma calea. Atât timp cât mai există inocență, tradiție păstrată cu sfințenie, pioșenie, reculegere nu este totul pierdut.
De fapt, am greșit când am scris mai sus că trebuie să demonstrăm că sacrificiul Său nu a fost zadarnic. Fiindcă ne-a eliberat de povara păcatului originar și ne-a transmis învățăturile Sale, venirea lui Iisus pe Pământ și moartea Sa pe cruce au un sens adânc, superior, pe care unii nici nu-l intuiesc.
În schimb, dacă facem alegeri incorecte și ne ghidăm după patimi și deșertăciuni, după bogății și faimă trecătoare, se va dovedi că viața noastră a fost trăită în zadar.
Și atunci va trebui să o luăm de la capăt.
Budiștii îi spun reîncarnare.
Creștinii l-ar putea vedea ca pe un nou drum al Golgotei – pentru că îl răstignim pe Iisus, metaforic vorbind, pentru a doua oară.
Și atunci va trebui să o luăm de la capăt.
Budiștii îi spun reîncarnare.
Creștinii l-ar putea vedea ca pe un nou drum al Golgotei – pentru că îl răstignim pe Iisus, metaforic vorbind, pentru a doua oară.
Autor Mihai Gîndu
Citeste mai mult