În timpul consultărilor publice, s-a ajuns la concluzia că Sinagoga din zona Fabric din Timișoara trebuie pusă în valoare cu respectarea identității monumentului.
Primăria Timișoara, în parteneriat cu World Monuments Fund, a început procesul de elaborare a temei de proiectare pentru reactivarea fostei Sinagogi din Fabric. Mai precis, se dorește transformarea clădirii într-un spațiu pentru cultură și comunitate.
„Demersul are la bază un amplu proces de consultare publică, a cărui principală concluzie a fost că întregul ansamblu – Sinagogă, casă de rugăciuni și curte interioară – trebuie pus în valoare, cu respectarea identității monumentului. Astfel, casa de rugăciuni și etajul clădirii au fost identificate de către participanți ca spații permanente, cu potențial turistic și rol în circuitul cultural al orașului. Parterul ar putea deveni o zonă flexibilă, dedicată evenimentelor – spectacole, concerte, conferințe. În plus, participanții au susținut și valorificarea curții interioare ca spațiu de loisir accesibil cartierului, completat de o funcțiune de tip cafenea. Printre alte propuneri concrete s-au numărat: amenajarea unor spații de expoziții, ateliere, afterschool, dar și o zonă muzeală dedicată istoriei Sinagogii, a minorității evreiești și a cartierului Fabric”, a informat Primăria Timișoara.
În cadrul atelierelor au fost abordate și aspecte legate de mobilitate și accesibilitate, precum extinderea accesului pietonal, crearea unor noi conexiuni cu Complexul Studențesc și adaptarea clădirii pentru persoanele cu dizabilități.
Atelierele s-au desfășurat în lunile aprilie și mai, atât online, cât și fizic, și au reunit aproape 100 de participanți, precum specialiști, reprezentanți ai societății civile, ai instituțiilor de cultură și educație, precum și comunitatea din Fabric.
Primăria Timișoara a preluat în administrare Sinagoga din Fabric pentru o perioadă de 49 de ani și derulează în prezent lucrări de punere în siguranță, cu scopul de a reabilita și reda comunității această clădire-simbol.
În toamna anului trecut, primăria a încheiat un acord de parteneriat cu World Monuments Fund pentru sprijinirea acestui proces. Costurile pentru etapa actuală, inclusiv consultarea comunității și elaborarea studiilor, sunt acoperite integral de WMF.
Citeste mai mult