Primăria și Consiliul Local Movileni au pus la cale un spectacol extraordinar pentru duminică, 1 iunie, data la care este sărbătorită Ziua Comunei.
Printre cei mai importanți artiști care vor urca pe scenă pentru a încânta publicul se numără cunoscuții interpreți Mariana Ionescu Căpitănescu, Vali Vijelie, Maria Constantin și Gelu Voicu.
Publicul va mai fi animat de Ilie Dură, Ionela Petria, Alex Enache, Marcy Nicorescu, Andrada Maria Brătoi, dar și instrumentistul Viorel Zidaru.
Duminică este sărbătorită și Ziua Internațională a Copilului, așa că cei mici nu au fost uitați de autoritățile din Movileni, care le-au pregătit copiilor surprize dintre cele mai frumoase.
„Ca în fiecare an, vom încerca să fim la înălțime pentru această mare sărbătoare. Am invitat artiști mari din peisajul muzical românesc, iar pentru copii am pregătit surprize care sperăm să îi facă fericiți”, a declarat primarul comunei, Ion Sorin Toma.
La eveniment vor participa și reprezentanții autorităților administrației publice județene, dar și invitați din structuri administrative centrale.
Articolul Spectacol de zile mari, duminică, la Movileni, de Ziua Comunei. Capete de afiș: Vali Vijelie și Maria Constantin/ VIDEO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult