Sorin Grindeanu a fost propus oficial la conducerea Camerei Deputaților, de grupul parlamentar social-democrat. El îl va înlocui la conducerea acestei camere parlamentare pe Ciprian Şerban, noul ministru al Transporturilor.
Propunerea a fost făcută luni, în contextul procedurii de învestire a noului guvern, condus de Ilie Bolojan. În şedinţa Biroului permanent al Camerei, care s-a desfășurat luni seara, grupul PSD a solicitat inițierea procedurilor necesare pentru alegerea noului președinte al Camerei Deputaţilor. Propunerea nominală a grupului parlamentar PSD este deputatul Sorin Grindeanu.
Ciprian Şerban, cel care a condus Camera Deputaţilor, şi-a depus demisia la Biroul permanent, el urmând să ocupe poziția de ministru al Transporturilor în Guvernul condus de Ilie Bolojan. Practic, este vorba despre un schimb de locuri între Ciprian Șerban și Sorin Grindeanu, fostul ministru al Transporturilor din guvernele Ciucă și Ciolacu.
Până la alegerea noului preşedinte, care va avea loc în şedinţa de plen de marţi, funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor va fi ocupată de Daniel Suciu (PSD).
Guvernul Bolojan învestit în Parlament
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost învestit, în plenul reunit al Parlamentului, cu 301 voturi „pentru” şi 9 voturi „împotrivă”. Parlamentarii AUR nu au votat și au părăsit şedinţa comună înainte de vot. Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Bolojan a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.
Membrii Cabinetului urmează să depună jurământul la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Nicuşor Dan.
Executivul condus de Bolojan are în componenţă 16 ministere – 6 ministere PSD, 4 ministere PNL, 4 ministere USR şi 2 UDMR. Totodată, noul Executiv are 3 funcţii de viceprim-ministru fără portofoliu, câte una pentru PSD şi UDMR şi un independent, două funcţii de viceprim-ministru cu portofoliu, câte una pentru PNL şi USR.
Sursa: b1tv.ro
Articolul Sorin Grindeanu, propus oficial la conducerea Camerei Deputaților. Șeful PSD îl înlocuiește pe Ciprian Şerban, noul ministru al Transporturilor apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult