Președintele interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, susține că partidul AUR, inițiatorul moțiunii de cenzură, nu are soluții la situația de criză.
De la tribuna Parlamentului, Grindeanu s-a adresat românilor, cerându-le să înțeleagă momentul.
„AUR nu vrea să pice guvernul, pentru că ei știu foarte bine că nu au nicio alternativă și nici un plan coerent pentru România. Vor doar să marcheze electoral acest moment, vânzând cinic, iluzii românilor. Acesta este adevărul de la care pornim astăzi. Azi, România nu are nevoie de lozinci, ci de consistență și luciditate. Sunt fel convins că românii, în marea lor majoritate, înțeleg momentul greu prin care trece țara noastră și sunt extrem de îngrijorați de ceea ce se întâmplă. De aceea ei vor soluții clare, asumate cu mult curaj, soluții care să corecteze nedreptățile existente, nu să le adâncească”, declară Sorin Grindeanu.
Angajarea răspunderii este o procedură democratică, iar deciziile majore trebuie discutate în coaliție, spune Grindeanu.
„Doamnelor și domnilor, PSD nu va fi niciodată parte dintr-un scenariu iresponsabil. Dar pentru a restabili încrederea românilor în instituțiile statului, trebuie cu toții să înțelegem că instituțiile democratice nu sunt jucării. Da, angajarea răspunderii Guvernului este o procedură legală și constituțională, dar trebuie să reprezinte excepția și nu regula”, declară el.
„Parlamentul nu este o anexă a Guvernului. Ca președinte al Camerei Deputaților, cred că toate deciziile majore trebuie discutate în coaliție, dar și în Parlament, transparent, în fața oamenilor. Stimați colegii, PSD și-a asumat pe deplin responsabilitatea Guvernării”, explică Grindeanu.
FOTO: Inquam Photos / George Călin
Citeste mai mult