Șoferi scoși din trafic pentru că au fost găsiți conducând sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Șofer prins drogat la volan pe DN73
La data de 7 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, au oprit, pentru control, un autoturism, ce se deplasa pe DN73, la volanul căruia se afla un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Brașov.
În cadrul controlului efectuat, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare negativă. De asemenea, polițiștii l-au testat și din punct de vedere al consumului de substanțe, unde, rezultatul a fost pozitiv.
Astfel, persoana a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism, iar buletinul de analiză toxicologică transmis ulterior de către Institutul de Medicină Legală a confirmat prezența substanțelor interzise în sânge.
Conducători auto depistați băuți în trafic
La data de 9 februarie, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, care desfășura activități specifice de control al traficului rutier, a oprit, pentru control, un autoturism, care circula pe drumul județean 104A, la intrarea în localitatea Sebeș, comuna Hârseni.
Aici, la volanul autoturismului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, din comuna Șinca Nouă, care, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot la data de 9 februarie, puțin înainte de miezul nopții, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în timpul desfășurării unei acțiuni pe linie rutieră, au oprit, pentru control, un autoturism, care circula pe strada Piața Industriei din localitate.
În timp ce verificau aspectele de legalitate asupra documentelor, polițiștii au sesizat că bărbatul de la volan, de 58 de ani, prezintă manifestări specifice consumului de alcool, motiv pentru care acesta a fost testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.49 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Și în aceste cazuri, conducătorii auto au fost transportați la o unitate medicală, unde le-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va confirma, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
Dosare penale deschise pentru conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dosare instrumentate sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unitățiilor de parchet competenete, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Articolul Șoferi scoși din trafic pentru că au fost găsiți conducând sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult