Șoferi cercetați penal pentru consum de alcool.
Conducător auto prins băut pe strada Prunului din Brașov
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul desfășurării unor activități specifice de monitorizare a traficului rutier, la data de 12 februarie, în jurul orei 08:15 dimineața, au oprit pentru control un autoturism care circula pe str. Prunului, din municipiul Brașov.
La volan, polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care locuiește pe aceeași stradă pe care a fost interceptat, iar pentru că emana o halenă alcoolică a fost testat în acest sens cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a relevat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a acestui rezultat, bărbatului i-a fost suspendat pe loc dreptul de a-și continua deplasarea la volanul autovehiculului și a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Accident rutier pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov, unul dintre șoferi avea 0,75 mg/l alcool pur
O altă situație a fost constatată tot de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier când, în jurul orei 16.00, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov, în zona căii de acces către localitatea Ghimbav.
La locul accidentului, echipajul de poliție direcționat a stabilit faptul că accidentul rutier s-ar fi produs între cele două vehicule implicate ca urmare a pătrunderii pe drumul prioritar, fără respectarea semnalizării rutiere, de către un bărbat de 46 de ani, astfel că cele două auto s-au tamponat, incidentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale.
Tot aici, după testarea celor doi conducători auto din punct de vedere al consumului de alcool, pentru celălalt conducător auto implicat, respectiv un bărbat de 41 de ani, din municipiul Săcele, aparatul etilotest a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice.
Bărbat de 80 de ani, depistat cu alcoolemie de peste 1 mg/l
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, în timpul desfășurării activităților specifice de supraveghere și control asupra traficului rutier, în jurul orei 19.00, au oprit pentru control un autoturism care circula pe o stradă din localitate.
La volan, polițiștii au identificat un bărbat de 80 de ani, din municipiul Codlea, care prezenta indicii vizibile ale consumului de alcool și care, în urma testării cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a acestui rezultat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Dosare penale întocmite de polițiști
În toate cele trei cazuri expuse, polițiștii au întocmit dosare penale, în care cercetările urmează să fie continuate sub coordonarea procurorului de caz competent, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și dispunerii măsurilor legale care se impun la finalizarea acestora.
Articolul Șoferi cercetați penal pentru consum de alcool. Unul dintre ei a fost implicat într-un accident pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult