Șoferi care conduceau sub influența alcoolului, depistați în Ghimbav, Săcele, Hărman. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale pe care le-au deschis, după ce au depistat, în trafic, mai multe persoane care conduceau în timp ce s-ar fi afat sub influența alcoolului.
La data de 1 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ghimbav au intervenit pe strada Făgărașului, din localitatea Ghimbav, la locul producerii unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului, în urma verificărilor efectuate a rezultat că, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, conducătorul unui autoturism nu s-ar fi asigurat corespunzător și astfel ar fi acroșat un autoturism care era parcat.
După ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 43 de ani, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul din dotare, a rezultat o valoare a alcoolemiei de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere“ și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Tot la data de 1 decembrie, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit, pentru control, un ansamblu de vehicule care se deplasa pe strada Câmpului, din localitate.
În cadrul controlului efectuat, după ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 50 de ani, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar pentru că rezultatul a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul respirat, acesta a fost transportat la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii, cu certitudine, a valorii alcoolemiei.
Față de cele constatate a fost constituit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, în care cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
La data de 1 decembrie, în jurul orei 18:50, pe strada Andrei Șaguna, din localitatea Hărman, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat, la volanul unui autoturism, un bărbat, pentru care testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, în vederea determinării cu certitudine a valorii alcoolemiei, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală unde acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare efectuării analizei de specialitate.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice“, dosar aflat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Articolul Șoferi care conduceau sub influența alcoolului, depistați în Ghimbav, Săcele, Hărman. Unul dintre ei nu avea permis și a provocat un incident rutier, iar unul a refuzat prelevarea de probe biologice apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult