Șoferi care conduceau fără permise, depistați în Victoria și Ghimbav. Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis după ce au depistat, în trafic, persoane care conduceau autovehicule fără să dețină permis de conducere.
La data de 4 martie, în cadrul unei acțiuni specifice, desfășurată de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria, ce a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere, la ora 10.00 dimineața, pe o stradă din localitate a fost oprit un autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 38 de ani, ce nu a putut prezenta permisul de conducere.
Ca urmare a acestei situații, polițiștii au efectuat interogări în bazele de date, din care au stabilit că persoana aflată la volanul autovehiculului oprit nu este posesoare de permis de conducere.
La data de 4 martie, în jurul orei 00.00, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Ghimbav au oprit un autoturism, care circula pe DN 1, în interiorul localității.
În cadrul controlului, polițiștii au solicitat conducătorului auto, un bărbat de 34 de ani, din județul Sibiu, să prezinte permisul de conducere, iar pentru că acesta a susținut că nu îl are asupra sa, au fost efectuate interogări în bazele de date, din care a rezultat că cel identificat la volanul autovehiculului nu este posesor de permis de conducere.
Ca urmare a celor stabilite, în ambele situații, polițiștii au întocmit câte un dosar penal, urmând ca cercetările să fie continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar aflat sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea anchetei, să fie dispuse măsurile legale.
Articolul Șoferi care conduceau fără permise, depistați în Victoria și Ghimbav apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult