Șofer care conducea băut, implicat într-un accident în Zărnești. În Brașov, șofer băut depistat în timp ce conducea pe o stradă din municipiu.
Șofer care conducea băut, implicat într-un accident în Zărnești
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări într-un dosar penal, pe care l-au deschis după ce conducătorul unui autovehicul, care se afla sub influența alcoolului, a fost implicat într-un accident rutier.
La data de 12 septembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitate, ar fi avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
La fața locului, polițiștii i-au identificat pe conducăturii auto implicați, iar în urma testului efectuat pentru determinarea alcoolemiei au stabilit că unul dintre aceștia avea o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru cele constatate, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, relativ la săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca, în cadrul cercetărilor, să se stabilească cu exactitate cantitatea de alcool prezentă în organism.
La acest moment dosarul se află în cercetare sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.
În Brașov, șofer băut depistat în timp ce conducea pe o stradă din municipiu
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au identificat, în trafic, un bărbat care conducea autovehiculul cu o alcoolemie peste limita legală.
La data de 12 septembrie, în jurul orei 01.00, dimineața, în cadrul unei acțiuni organizate pentru identificarea persoanelor aflate sub influența alcoolului, polițiștii au oprit un autovehicul, care circula pe o stradă din municipiul Brașov, la volanul căruia se afla un bărbat, de 55 de ani, din localitate.
Pentru că cel oprit prezenta indicii ale consumului de alcool, a fost testat din acest punct de vedere, iar rezultatul a evidențiat o cantitate de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, față de cele constate, în cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările urmează a fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Articolul Șofer care conducea băut, implicat într-un accident în Zărnești. În Brașov, șofer băut depistat în timp ce conducea pe o stradă din municipiu apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult