Sâmbătă,10 august 2024, în jurul orei 23:00, polițiștii au încercat să oprească un autoturism marca Peugeot 307, care circula pe DJ 177, în localitatea Mănăstirea Humorului, în direcția Gura Humorului spre Poiana Micului. Cu toate acestea, șoferul nu a respectat semnalul de oprire și a întors brusc autoturismul.
Polițiștii au demarat o urmărire a vehiculului pe o distanță de aproximativ 1 km, iar apoi șoferul a virat brusc pe o stradă lăturalnică, fiind blocat de autospecial de poliție. În acel moment, agenții au observat cum șoferul a schimbat locul cu pasagerul din dreapta față.
La volanul autoturismului a fost identificată Lucica B., din comuna Botoșana, care a declarat că prietenul său, Alexandru R., a condus vehiculul și a fugit de poliție pentru că nu deține permis și este sub influența alcoolului.
Verificările în baza de date E-DAC au arătat că Alexandru R., domicilat în satul Runcu, comuna Cacica, avea permisul de conducere suspendat. De asemenea, acesta emana halenă alcoolică, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,07 mg/l în aerul expirat.
Și Lucica B. a fost testată, iar rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,20 mg/l în aerul expirat. Ulterior, polițiștii au constatat că certificatul de înmatriculare al Peugeot-ului era șters și deteriorat, motiv pentru care a fost reținut, fiind eliberată o dovadă cu drept de circulație pentru 15 zile. De asemenea, șoferului i-a fost aplicată o sancțiune contravențională de 600 lei.
În acest caz, s-a deschis un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”.
The post Șofer băut și cu permisul suspendat, urmărit de poliție la Mănăstirea Humorului. Când a fost prins, la volan a trecut prietena lui, care și ea era băută appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult