Partidă nebună în orașul de la poalele Drăganei, între Metalurgistul Cugir și CS Ocna Mureș, un derby „de Alba” incendiar, ultimul al anului, scor 4-3 (1-3), meci în care ocnamureșenii conduceau cu 3-1 la pauză, duoă ce au revenit de la 0-1.
În minutul 8, Căt. Creț a șutat de la 18 metri, puțin alături, iar peste două minute a venit deschiderea scorului, din punctul cu var. Ocazie mare de egalare, Cioară pătrundere în stânga și șut la colțul scurt, respins de R. Oprin în bara dreaptă și apoiîn corner. Cioară (27) lovitură liberă de la 30 de metri, R. Opric a respisns de sub bară, în corner. R. Opric a respins în lateral șutul lui Cioară, îar Creț a trims alături din poziție favorabilă. În minutul 39, M. Lupu a fost faultat de Haiduc în careu însă nu s-a mai acordat penalty. În minutul 45, D. Nicula nu a putut relua din apropiere, fiind devansat de Pintilie
După pauză, cugirenii au declanșat o remontada de senzație, iar golgheterul M. Lupu (89) a marcat golul izbăvitor al unei dispute incredibile și dramatice. Metalurgistul Cugir a întors rezultatul, a izbutit o viztorie șocantă și a realizat și accederea matematică în play-off, cu 5 etape înainte de final.
“Soda dragă” a avut o perioadă de senzație în ultimele 10 minute ale primului mitan, când a punctat de trei ori. Cugirenii au deschis scorul din penalty, repede, prin M. Lupu (10), dar au fost loviți de taifunul ocnamureșean materializat prin reușitele lui Haiduc, Socaci și Cioară, iar la pauză a fost 1-3 pe tabelă. Un nou penalty, transformat de P. Păcurar (58) a relansat disputa. Un meci nebun în această rundă a 13-a, un duel cu răstrurnări de situație, o dispută pe muchie de cuțit. În final, în minutul 90+3, ocnamureșenii au solicitat penalty pentru un henț la Vlădia.
La reluare, vizitatorii au cedat inițiativa iar Metalurgistul a început să joace. Un forcing ce a adus egalarea rapidă, goluri P. Păcurar (58, penalty) și Cocan (65)
De 3 ani și 7 luni nu mai pierduseră
Lucian Itu a făcut trei înlocuiri la pauză, arucdându-i în luptă pe Al. Rus, Cocan și Andriuc. Amfitrionii încep extrem de decis, M. Lupu (47) – reluare peste din 6 metri!!! După 2-3, Ed. Mihai a scos o reluare cu capul a lui Vlădia (62). S-a egalat, după ce Cugirul a început să joaca altceva, iar ocnaumreșenii au încercat să reziste, cedând inițiativa. La 3-3, M. Lupu (68) a reluat alături cu capul. Replica vine de la Cioară (73) – șut din unghi, respuns de R. Opric
Vizitatorii au întors rezultatul până la pauză, după două faze fixe, CS Ocna Mureș având o prestație de apreciat în primul mitan. Cioară a făcut 3-1, cu 3 goluri ale vizitatorilor în numai 10 minute!
• 1-0, MIN. 10: M. LUPU a transformat cu fentă, șut în stânga portarului o lovitură de pedeapsă acordată la împingerea lui Șaucă în apropierea porții de către Cunțan. Atacantul cugirean a ajuns la cota „8” în actuala stagiune, fiind golgheterul grupării de sub Drăgana
• 1-1, MIN: 34: HAIDUC reluare cu capul la colțul scurt, după un corner executat din stânga de Guț
• 1-2, MIN. 40: SOCACI, gol cu capul, după un alt corner, executat de Guț, dar de pe dreapta, fază trasă la indigou cu egalarea
• 1-3, MIN. 44: CIOARĂ lansat în adâncime, a plasat pe lângă Opric, bară-gol
• 2-3, MIN. 59: P: PĂCURAR transformă sub bară un al doilea penalty al gazdelor, fault al potarului Ed. Mihai la Cocan
• 3-3, MIN: 65: COCAN împinge balonul în plasă, din 2 metri, după ce Ed. Mihai a respins în transversală centrarea lui Șaucă.,
• 4-3, MIN. 89: cap. M. LUPU lângă bară, la o centrare de pe dreapta
În minutul 8, Căt. Creț a șutat de la 18 metri, puțin alături, iar peste două minute a venit deschiderea scorului, din punctul cu var. Ocazie mare de egalare, Cioară pătrundere în stânga și șut la colțul scurt, respins de R. Oprin în bara dreaptă și apoiîn corner. Cioară (27) lovitură liberă de la 30 de metri, R. Opric a respisns de sub bară, în corner. R. Opric a respins în lateral șutul lui Cioară, îar Creț a trims alături din poziție favorabilă. În minutul 39, M. Lupu a fost faultat de Haiduc în careu însă nu s-a mai acordat penalty. În minutul 45, D. Nicula nu a putut relua din apropiere, fiind devansat de Pintilie
Au evoluat echipele:
Metalurgistul: R. Opric – L Contra (46, Al. Rus), Vlădia, I. Grozav, Vitinha (87, Șuteu) – Șaucă/ cpt, Boldea, P. Păcurar, Nicula(46, Andriuc) – Selagea (46, Cocan), M. Lupu; rezerve: Perjeriu, Andriuc, M. Neagu, Udrea, S. Itu, Șt. Radu. Antrenor Lucian Itu – principal.
CS Ocna Mureș: Ed. Mihai – Pintilie (74, Al. Kiraly), Haiduc, Cioplântă (11, Casian), Cunțan – D. Lupșan (87, Moise) – Frențiu, Guț, Socaci/ cpt., Căt. Creț (74, Cl. Marcu) – Cioară. Pe bancă: An. Anghel, Neșan, Hetea. Antrenor Paul Ciucă – principal, Romeo Arinar – secund.
Arbitri V. Hurducaș (Iclod), Al. Bogdanel și Fl. Andrei (ambii Oradea) Observatori C. Danciu (Hunedoara), Ov. Tâlvan (Sibiu)
Avertismente: P. Păcurar (90+1)/ Cunțan (10), Ed. Mihai (58), Paul Ciucă (63).
The post „Soda-dragă” învinsă, după ce a condus confortabil la pauză: Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș 4-3 (1-3) first appeared on ocnamuresinfo.ro | stiri ocnamures | ziar ocnamures.
Sursa: www.ocnamuresinfo.ro