Salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov recomandă utilizarea responsabilă a sistemelor GPS în activitățile desfășurate pe munte. Deși aceste tehnologii pot reprezenta un sprijin important pentru orientare, ele nu pot înlocui pregătirea prealabilă, alegerea traseelor turistice marcate și consultarea unor hărți oficiale și verificate.
Într-un număr tot mai mare de situații, intervențiile sunt generate de faptul că turiștii urmează exclusiv rute indicate de aplicații digitale, ajungând astfel în zone izolate, abrupte sau dificil de parcurs. Sistemele GPS trebuie utilizate ca instrumente complementare, nu ca soluții care garantează siguranța în orice condiții.
O planificare riguroasă a traseului, adaptată nivelului de experiență, condiției fizice și condițiilor din teren, contribuie semnificativ la reducerea riscului de incidente și la desfășurarea în siguranță a activităților montane.
Totodată, este esențial ca fiecare persoană să își cunoască propriul telefon mobil și să știe cum poate accesa rapid coordonatele GPS. În situații de urgență, transmiterea unor informații de localizare corecte și complete poate scurta considerabil timpul de intervenție al echipelor de salvare și poate fi decisivă pentru salvarea de vieți.
Articolul Sistemele GPS trebuie utilizate ca instrumente complementare, nu ca soluții care garantează siguranța în orice condiții, transmit salvamontiștii apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult