Sistem si Antisistem, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Evenimentele se desfășoară la Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea. Timp de 17 zile, între 8 și 24 august, ediția a 17-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR) programează, la Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea, peste 100 de proiecții de film, dezbateri, concerte, prelegeri, spectacole de teatru, lansări de carte și o școală de vară.
Conform tradiției, FFIR își propune să dezbată teme relevante într-un spațiu al dialogului civilizat și al schimbului de idei bazat pe argumente. Tema ediției din 2025 este (Anti)Sistem.
Printre cei aproximativ 100 de invitați speciali ai ediției din acest an se numără Thierry Wolton, Ana Blandiana, Horia Roman Patapievici, byron, Alexandru Andrieș, Toader Paleologu, Armand Goșu, Nicu Alifantis, Ada Milea, Bogdan Simion, Sorin Ioniță, Ioan Stanomir, Irina Margareta Nistor, The Mono Jacks, Nightlosers.
FFIR 2025 înseamnă: peste 50 de proiecții de film, 19 dezbateri și prelegeri susținute depeste 60 de invitați, 20 de concerte și 3 reprezentații de teatru susținute de peste 60 de artiști, 11 evenimente speciale și o școală de vară la care vor participa 30 de studenți şi liceeni. Evenimentele FFIR 2025 se vor desfășura la Râșnov (în Grădina Cetății, Cinema Amza Pellea, Biserica Evanghelică, Centrul Schubz, Piața Unirii și în spații private), Brașov (la Bastionul Țesătorilor), Feldioara (în Cetate) și Codlea (în Biserica Evanghelică).
Festivalul se va desfășura în perioada 8 – 10 august la Feldioara, 9 august la Codlea, 10 – 14 august la Brașov și 15 – 24 august la Râșnov.
Biletele pot fi achiziționate de pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-de-film-si-istorii-rasnov. Dezbaterile și prelegerile vor fi transmise prin intermediul infrastructurii de live streaming a festivalului.
Detalii despre program pe:
https://www.facebook.com/filmsiistoriirasnov
https://www.instagram.com/filmsiistoriirasnov/
Articolul Sistem si Antisistem, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Evenimentele se desfășoară la Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult