Nu puţini au fost aceia care de-a lungul timpului au hotărât să trăiască în locuri izolate şi ferite de privirile oamenilor, unde păstrau o legătură permanentă cu Divinitatea prin rugăciune şi izolare totală. Câteva asemenea spaţii înnobilate de spiritul creştin adevărat şi nealterat le-am văzut în drumurile mele prin ţară şi străinătate, admirându-le cu profundă veneraţie şi recunoştinţă.
*În urmă cu câţiva ani, am ajuns împreună cu prietenul meu Ioan Toma la Peştera Sfântului Andrei din apropierea localităţii Ion Corvin/judeţul Constanţa, după ce am trecut Dunărea cu bacul. În vecinătate se află o frumoasă Mănăstire plină mereu de credincioşii veniţi din toată ţara şi din afara ei. Situată la o altitudine de 71 de metri, peştera lungă de aproximativ 17 metri a fost redescoperită de un preot şi un avocat în 1943, după o îndelungată ignorare pe vremea stăpânirii otomane a zonei respective. Acest lăcaş sacru, unde Sfântul Andrei a trăit şi s-a rugat în anul 34 D.Hr., a fost resfinţit în anul următor şi dăruit cultului prin construirea unei turle, a unei intrări din piatră şi a unui zid de protecţie; după 1989, s-a realizat extinderea ansamblului monahal. În interior se găseşte o frumoasă icoană pictată pe lemn care îl înfăţişează pe Sfântul-Martir răstignit pe crucea în formă de X; în jurul ei, pereţii peşterii sunt încărcaţi de icoane, cruci, ştergare şi candele aprinse.
*Grota Sfântului Nicodim se află lângă Mănăstirea Tismana unde am fost împreună cu regretata mea soţie. Peştera a fost săpată de apa al cărei curs fusese captat şi dirijat parţial prin conducte pe sub Mănăstire. Se povesteşte că aici îşi avea chilia Sfântul Nicodim care şi-a petrecut o parte a vieţii monahale la Mănăstirea Hilandaru de pe Muntele Sfânt Athos/Grecia unde a învăţat limbile greacă şi slavonă şi a pătruns tainele scrierilor Sfinţilor Părinţi. În anul 1364 el a trecut Dunărea, aşezându-se pe valea râului Vodiţa unde exista o mică sihăstrie făcută de câţiva călugări valahi. Mai târziu, în perioada 1377-1378, Nicodim înfiinţează, pe valea râului Tismana, Mănăstirea voievodală cu acelaşi nume. Pe o stâncă din apropiere s-a păstrat, marcată de o cruce, o sculptură arhaică reprezentând un mare şarpe pietrificat având următoarea legendă: într-o zi când urca spre chilia sa din peşteră, i-a ieşit în cale un şarpe năpustindu-se spre dânsul; Nicodim a făcut semnul Sfintei Cruci cu crucea de plumb pe care o purta în permanenţă la gât, iar şarpele ca o întruchipare a răului s-a izbit de stâncă şi a plesnit în mod miraculos.
*În vara anului 1999 – însoţind-o într-o vizită privată la Mănăstirile din Nordul Moldovei pe preşedinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în calitatea mea de Şef al Departamentului Relaţii Externe al Senatului României – am sosit la Mănăstirea Putna şi acolo am putut vedea Chilia lui Daniil Sihastrul care a trăit o mare parte a vieţii sale în singurătate absolută ca pustnic într-o zonă împădurită spre munte, ascunsă de văzul lumii şi greu accesibilă, în apropierea vărsării pârâului Viţău în râul Putna. Acolo el a săpat cu dalta în stânca muntelui un paraclis lung de 9 metri şi înalt de 2 metri, precum şi o chilie unde a ţinut post şi rugăciuni timp de două decenii fără întrerupere.
Despre acel sihastru auzise şi tânărul Ştefan, fiul fostului Voievod Bogdan al II-lea, care a venit să îl vadă în anul 1451, după uciderea tatălui său la Ruseni; atunci, pustnicul i-a prezis că va deveni în curând Domnitor al Moldovei – fapt întâmplat în anul 1457. Ştefan cel Mare a construit, peste nouă ani, frumoasa Mănăstire Putna chiar în apropierea Chiliei menţionate.
După ce am scris articolul de faţă, am recitit poezia Daniil Sihastrul de Dimitrie Bolintineanu din care redau acum aceste versuri: “…Sub o stearpă, pe un râu în spume,/Unde un sihastru a fugit de lume,/Cu vărsarea serii, un străin sosi./-<Ştefan al Moldovei vine a-ţi vorbi!>/-<Ştefan al Moldovei, Daniil îi spune,/Să aştepte-afară!/Sunt în rugăciune!>/-<Bunule părinte!/Sunt rănit şi-nvins./Însăşi a mea mumă astăzi m-a respins!/Viu să-ţi cer povaţă dacă nu-i mai bine/Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?>/Daniel Sihastru Domnului a zis:/-<Mă înşeală-auzul ori eu am un vis?/Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie,/Dar cu umilinţă lanţul-ncovoaie!/Ce e oare traiul dacă e robit?/Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?/Viaţa şi robia nu pot sta-mpreună,/Nu e tot d-odată pace şi furtună./Doamne, tu ai dreptul a schimba-n mormânturi/Pentru neatârnare, oameni şi pământuri,/ Dar nu ai p-acela ca să-i umileşti!/Poţi ca să îi sfărâmi, dar nu să-i robeşti!/Dacă mâna-ţi slabă sceptrul ţi-o apasă,/Altuia mai harnic locul tău îl lasă!/Căci mai bine este supus lăudat/Decât cu ruşine Domn şi atârnat!>/După-aceste vorbe, Ştefan strânge-oştire/Şi-nvingând păgânii, ’nalţă-o mănăstire.”.
*În estul Georgiei, la 10 kilometri de oraşul Gori, pe malul râului Mtkvari, se află un complex de peşteri datând din Epoca Timpurie a Fierului şi extins până în Evul Mediu. Se numeşte Uplistsike (în limba georgiană: “Fortăreaţa lui Dumnezeu”), fiind alcătuit din numeroase locuinţe primitive din piatră, creştine sau păgâne. Am putut vedea, în excursia făcută împreună cu soţia mea şi fiul nostru cel mare, prima Basilică creştină, construită în secolul al VI-lea. Acele locuri au reprezentat refugii pentru preoţi şi, în general, pentru credincioşi pe vremea unor invazii (e.g. cucerirea musulmană a Tiflis-ului situat la circa 100 de kilometri, între secolele al VIII-lea şi al X-lea; raiduri ale trupelor mongole în secolul al XIV-lea). În multe peşteri săpate în piatră şi-au dus traiul anumiţi preoţi şi călugări, rugându-se la Dumnezeu.
*Tot în Georgia, la câteva sute de kilometri de Capitală, pe malul râului Kura, în Muntele Erusheti, am văzut alături de Maria Cornelia, ceea ce aş putea numi “un imens muzeu al Ortodoxiei în aer liber”, greu de descris în câteva cuvinte: Vardzia. Acest nume provine de la următoarea legendă: aflată la vânătoare împreună cu unchiul ei, Giorgi, viitoarea Regină, tânăra Tamara s-a rătăcit printre peşteri; auzind că este strigată, ea a răspuns: “Sunt aici, unchiule!”/Ak var dzia! Majoritatea chiliilor şi a bisericilor săpate în piatra muntelui datează din veacul al XII-lea. Biserica Adormirii a fost construită la începutul anului 1180, în timpul “Epocii de Aur” a Reginei Tamara cea Mare a Georgiei din Dinastia Bagrationi (perioada domniei sale: 1184-1213). Lăcaşurile de cult găzduiesc adevărate comori: icoane şi fresce. Una dintre ele este tabloul votiv al Tamarei; alte fresce foarte bine conservate redau episoade importante din viaţa lui Iisus Hristos: Naşterea; Botezul; Schimbarea la Faţă; Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim; Cina cea de Taină; Spălarea picioarelor; Răstignirea; Ridicarea la Ceruri; Coborârea Sfântului Duh ş.a. Istoricul Hasan Beg Rumlu (1530-1578), scriind despre Vardzia, o numea “o minune greu să fie cucerită, la fel ca Zidul lui Alexandru cel Mare”. În zecile de chilii, s-au rugat credincioşii în Dumnezeu, mulţumindu-I inclusiv pentru “darul apei”, această sursă preţioasă a existenţei umane fiind colectată într-un bazin printr-un apeduct de 3,5 kilometri până în satul Zeda Vardzia din apropiere.
*David Garejeli este complexul ortodox dintr-o zonă deşertică, la 70 de kilometri de Tbilisi, în proximitatea frontierei cu Azerbaijanul. Pe lângă cele câteva bisericuţe şi bastioane din cărămidă roşie, în stâncile din împrejurimi au fost săpate numeroase chilii pentru călugării care au trăit acolo până la sfârşitul vieţii lor. Complexul poartă numele unuia din cei 13 călugări asirieni sosiţi în secolul al VI-lea, care a clădit lăcaşul principal David Garejeli.
*La Meteora (în limba elenă: “sus, în Ceruri”) din Grecia, am ajuns în vara anului 1996. Este un complex de Mănăstiri dintre care şase sunt construite pe piloni din gresie. Primii călugări au venit acolo în secolul al XI-lea, locuind în peşteri ca pustnici, iar primele Mănăstiri datează din veacul al XIV-lea.
*Despre Cappadocia din Turcia voi scrie în articolul următor.
Autor Dan Mihai Bârliba
Citeste mai mult