Membrii Sindicatului Naţional „Mureşul“ din Administraţia Naţională „Apele Române“ (ANAR) protestează, vineri, timp de două ore, în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Acţiunea, programată între orele 11.00 – 13.00, face parte din seria de proteste stabilite la nivelul Biroului Naţional Confederal (BNC) al Blocului Naţional Sindical (BNS), demarată joi, 10 iulie, în faţa Ministerului Finanţelor.BNS urmează să lanseze, în perioada imediat următoare, campania „Cutia Neagră a Austerităţii“, prin intermediul căreia va publica pe canalele sale din social media (Facebook, Instagram, Tik Tok, You Tube şi LinkedIn) mesaje scurte video filmate de membri de sindicat în care aceştia vor arăta clar cum sunt afectaţi de reformele Guvernului Bolojan.
În data de 6 iulie 2025, BNS a transmis tuturor partidelor politice parlamentare o serie de amendamente la proiectul de Lege privind măsurile fiscal-bugetare care vizează măsuri concrete pentru reducerea risipei bugetare şi întărirea responsabilităţii fiscale.
Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe un pachet fiscal ce include majorarea TVA de la 19% la 21%, creşterea accizelor cu 10% şi supraimpozitarea băncilor, în încercarea de a reduce deficitul bugetar de la peste 9,3% din PIB spre 7,5% în 2025. Pachetul prevede şi tăieri de cheltuieli, precum reducerea cu 40% a finanţării partidelor şi limitarea sporurilor bugetarilor, vizând o consolidare bugetară urgentă.
Citește și: Un bucureștean s-a îmbolnăvit de malarie deși nu a călătorit în țări tropicale
Citeste mai mult