Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, le cere guvernanților și decidenților locali să nu mai folosească austeritatea ca pretext pentru blocarea investițiilor din județ.
Pe șantierul viitorului institut oncologic de la Timișoara, Alfred Simonis a transmis un mesaj ferm guvernanților. A acuzat lipsa de susținere pentru investițiile majore din județ, pe fondul invocării repetate a „problemelor financiare” și a „austerității”.
„Aș vrea să transmit un semnal celor care ne spun de fiecare dată, când vine vorba de investiții în Timiș, că e recesiune, că sunt probleme financiare. Vreau să transmit acest mesaj extrem de important tuturor guvernanților, indiferent de culoarea politică, dar și decidenților locali. Nici acum nu-i vedeți pe decidenții locali strigând foarte tare, vociferând, susținând proiectele județului Timiș. Suntem de unii singuri.”, a spus Simonis.
Șeful CJT i-a criticat pe cei care validează mesajele despre lipsa banilor, fără a susține concret proiectele din județ.
„Ne-ar fi de ajutor ca cei care astăzi dau dreptate guvernului, spunând că sunt probleme financiare și că poate ar trebui amânate anumite investiții, măcar să tacă, dacă nu sunt în stare să susțină proiectele noastre. Dacă nu vin să spună că sunt importante, măcar să nu spună nimic.”, a precizat social-democratul.
Simonis a evitat să dea nume, dar a avertizat că o va face dacă blocajele persistă: „În viitor, dacă nu ne oprim, voi spune și voi menționa cu nume și pe nume persoanele care boicotează proiectele județului Timiș.”
„E foarte important să se înțeleagă faptul că Timișul a contribuit 35 de ani la toate marile investiții din fonduri guvernamentale din România. Și la Iași, și la Constanța, și la Craiova, și la Cluj, și la Bihor. Atunci când la noi nu se construiau stadioane, săli polivalente, spitale, se construiau din banii acestui județ, care este principalul motor economic al României, după capitală (…). A venit vremea ca și aici, de acolo de unde pleacă mulți bani și de unde se contribuie foarte mult la bugetul de stat, să vină bani înapoi pentru investițiile care sunt deja începute și trebuie continuate.”, a concluzionat liderul PSD Timiș.
CITEȘTE ȘI: La Timișoara, ruina de pe Calea Torontalului lasă loc viitorului institut oncologic
Citeste mai mult