În satul Poiana Ilvei din județul Bistrița-Năsăud, tradițiile nu sunt simple amintiri, ci realități vii care continuă să unească oamenii și să dea identitate comunității. Așa cum reiese din relatările postate pe pagina de Facebook „Datini și obiceiuri din Poiana Ilvei”, ultimele zile au readus în prim-plan una dintre cele mai vechi și mai îndrăgite manifestări ale satului românesc: șezătoarea.
Seara 1: Reîntoarcerea în vremurile de altădată
În prima seară de șezătoare, oamenii satului s-a reunit la cămul cultural, unde femeile și-au adus lucrul de mână, iar bărbații au avu misiunea de a menține buna dispoziție:
„Așa le șade bine la poienari, ca de Lăsatul secului să se adune întreaga comunitate, cu mic și mare, la o seară de poveste. În căminul satului s-a aprins din nou flacăra vechilor obiceiuri: cântecul, jocul și voia bună au răsunat peste văi, purtate de ceterașii și rapsozii satului, care au știut să încingă inimile și să lege sufletele.
Femeile, cu lucru de mână în poală, au tors, au cusut și au depănat amintiri, așa cum odinioară făceau bunicile și străbunicile lor. Bărbații, cu buna dispoziție și un pahar de jinars, au adus hazul și veselia, întregind atmosfera de sărbătoare. Între cântece și povești, între glume și hore, s-a simțit din plin că satul e viu, că tradiția nu s-a pierdut, ci se reînnoiește cu fiecare întâlnire.
A fost o seară de poveste, în care timpul parcă s-a oprit, lăsând loc doar bucuriei de a fi împreună. Șezătoarea de altădată a prins din nou viață la Poiana Ilvei, ca o mărturie că rădăcinile noastre sunt puternice și că frumusețea comunității stă în unitatea ei“.
Seara 2: Rapsozii și strigăturile, vedetele serii
„După bucuria primei seri, poienarii s-au adunat din nou, cu aceeași dorință de a păstra vii obiceiurile strămoșești. De data aceasta, în centrul șezătorii au stat rapsozii populari ai satului, care au știut să încingă atmosfera cu strigături autentice, rostite cu haz și cu înțelepciunea adunată din veacuri.
Alături de bărbații satului, glasurile lor au răsunat peste încăperea plină, aducând aminte de vremurile când strigătura era podoaba horei și a jocului. Între râsete și aplauze, s-au rostit versuri care au legat inimile și au trezit amintiri“, se relatează pe pagina care aduce în prim plan tradițiile din Poiana Ilvei.
„Peste deal, peste obcinăEste-o creangă de cetinăSuflă vântul și-o clatinăDin vârf până-n rădăcină.Dar nu-i vina crenguțiiCă-i vina măicuțiiCă nu m-o lăsat a iubiCu cine m-aș potrivi.Lasă-mă, măicuță-n paceSă iubesc pe cine-mi placeCă rușine nu ți-oi face.”
Fiind sărbătoare, femeile nu și-au mai adus lucru de mână, ci s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare. Ele s-au bucurat de joc și voie bună, alături de bărbați și de întreaga comunitate, dând șezătorii un aer de sărbătoare adevărată.
Șezătoarea s-a transformat într-un spectacol al tradiției, unde cântecul, jocul și strigătura au țesut împreună o pânză de amintiri și bucurie. A fost o seară în care comunitatea și-a regăsit rădăcinile și a simțit din nou puterea de a fi împreună.
Șezătoarea – locul cel mai importan tde socializare din comunitățile rurale
În satele românești, șezătoarea nu este doar un obicei, ci un mod de viață, o instituție socială care, vreme de secole, a menținut comunitățile unite. Era locul unde oamenii învățau unii de la alții, unde se transmiteau meșteșuguri, povești, cântece și sfaturi de viață. Șezătoarea îi aducea laolaltă pe tineri și bătrâni, crea legături între generații și consolida identitatea locală.
Astăzi, când satul românesc se schimbă rapid, astfel de întâlniri sunt mai importante ca oricând. Ele reînvie memoria colectivă, îi apropie pe oameni, oferă copiilor modele autentice și le amintesc tuturor că tradiția nu este un simplu capitol dintr-o carte de istorie – ci o moștenire vie, pe care fiecare generație trebuie să o păstreze.
Poiana Ilvei arată prin aceste seri de șezătoare că tradițiile adevărate nu pier odată cu trecerea timpului, ci renasc, atunci când comunitatea le prețuiește și le trăiește împreună.
Citeste mai mult