Sâmbătă, 13 septembrie 2025, comunitatea din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, a trăit un moment de mare sărbătoare odată cu resfințirea bisericii parohiale. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a adus binecuvântare credincioșilor.
La eveniment a fost prezent și senatorul Mircea Cristian Nicula, care a transmis un mesaj de apreciere pentru comunitatea din Ciceu-Corabia, subliniind legătura puternică dintre credință, educație și identitatea satului transilvănean. „Așa se scrie istoria unui sat: prin oamenii lui, prin cei care duc mai departe numele Ciceu-Corabia și îl așază, cu cinste, pe harta valorilor românești”, a declarat senatorul.
Un moment aparte l-a constituit evocarea clopotelor bisericii, aduse din Statele Unite ale Americii încă din anul 1906 – simbol al legăturii dintre fiii satului plecați departe și rădăcinile lor. Totodată, senatorul a evidențiat rolul părintelui paroh Ciprian Stănișor, pe care l-a descris drept „omul care unește comunitatea, un preot ce îmbină tradiția arhaică cu deschiderea către tineri”.
Printre cei remarcați în mod special s-a numărat prof. univ. dr. Radu Danciu, decan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” și fiu al satului, prezent la eveniment. „Pentru Ciceu-Corabia, profesorul Danciu nu este doar un nume academic, ci o dovadă vie că rădăcinile sănătoase, hrănite cu muncă, credință și dragoste de sat, dau roade peste ani”, a afirmat senatorul Nicula.
Resfințirea bisericii a adus împreună credincioși, reprezentanți ai mediului academic și autorități, confirmând încă o dată că în inima satului Ciceu-Corabia tradiția, credința și educația merg mână în mână, păstrând vie memoria trecutului voievodal al locului.The post Senatorul Mircea Cristian Nicula, prezent la resfințirea bisericii din Ciceu-Corabia: „Așa se scrie istoria unui sat – prin oamenii lui” first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult