Organizația AUR Craiova și-a ales, miercuri seară, noua structură de conducere în cadrul conferinței municipale care a avut loc la Casa Studenților. În urma votului exprimat, senatorul de Dolj Marian Vasile a fost ales președinte al organizației municipale AUR Craiova cu 197 de voturi din cele 200 valabil exprimate.
Evenimentul a fost deschis de președintele AUR, George Simion, care a atacat dur ipocrizia partidelor aflate la putere și impostura pe tema „reformelor“ și a pensiilor speciale, după ce judecătorii Curții Constituționale au amânat decizia privind eliminarea lor. „Au tăiat ăștia pensiile speciale? Le tot taie din 2019 încoace, câștigă alegeri și păcălesc oamenii că taie ei pensiile speciale, și mai nou dau vina pe noi, singura forță de opoziție din România“, a tunat George Simion.
Liderul AUR a ironizat și poziționările duplicitare ale social-democraților care deși critică majorările taxelor de la 1 ianuarie 2026, acestea au fost adoptate cu voturile PSD: „Este un partid care trebuia să apere și Craiova, și Băileștiul, și Filiașul, și pe cei care merg la Universitate, și pe cei care au acasă solarii, magazii, pătule. Le-au impozitat! Au impozitat solariile, și pătulele, și magaziile, și toate acareturile pentru că nu mai aveau bani și nu mai știau cum să facă să scoată România din criză“.
În încheiere, mesajul său a legat miza politică de responsabilitatea locală a organizației din Craiova: „Ce am reușit pe repede înainte la alegerile din Craiova, reprezentând oameni în țară și o alternativă, trebuie să se concretizeze într-o victorie a craiovenilor în 2028 și asta ține de acești oameni minunați din spatele meu. (…) Eu, tot ce ține de mine, am făcut și de 10 ori mai mult și o să fac. (…) Mergem înainte cu Dumnezeu!“.
Senatorul Marian Vasile, președintele AUR Craiova: „Vreau să avem o organizație AUR unită, care să fie în permanent contact cu craiovenii“
În cadrul conferinței municipale, senatorul Marian Vasile și-a prezentat moțiunea și direcția prin care își asumă conducerea filialei AUR Craiova. Moțiunea vizează consolidarea organizațională, prezența activă în comunitate, o comunicare fermă și un obiectiv electoral clar pentru 2028: afirmarea AUR Craiova ca principala forță politică a majorității care va conduce Consiliul Local Craiova în legislatura 2028 – 2032.
„Ne propunem să avem activitate, să fim prezenți în toate cartierile craiovene, să fim activi pro-craioveni în Consiliul Local, să taxăm orice derapaj al Partidului Social Democrat, să devenim mai profesioniști, să ne pregătim liderii care vor fi consilieri locali în legislatura 2028 – 2032, care vor face parte din administrația publică locală. Și vreau să avem o organizație AUR unită, nu dezbinată, o organizație AUR formată din oameni de bine, o organizație AUR care să fie în permanent contact cu craiovenii“, a afirmat Marian Vasile.
La final, președintele AUR Craiova le-a mulțumit celor din sală pentru prezență și vot și a ținut să precizeze că „astăzi nu a câștigat cineva o funcție“, ci AUR a câștigat încredere, stabilitate și o direcție.
„Vă mulțumesc pentru încrederea acordată, este un moment de mândrie acest rezultat, dar și de responsabilitate împărtășită. Această alegere nu este despre o persoană, este despre o echipă care va fi extinsă, o echipă cu oameni care au muncit, care au crezut și nu au cedat atunci când a fost greu. Astăzi nu câștigă cineva o funcție, astăzi AUR câștigă încredere, câștigă stabilitate și câștigă o direcție. Rezultatele obținute în 2024 ne unesc pe toți, pentru că am arătat că se poate și la Craiova. Este o etapă nouă pe care o deschidem împreună și mă bucur sincer să fac parte din această echipă“, a declarat Marian Vasile, care a mai menționat că va fi un președinte de filială care va ține ușa larg deschisă.
La evenimentul de la Craiova au mai participat deputatul Rǎzvan Biro – vicepreședinte AUR, senatorul Petrișor Peiu – președinte CNC, Cristina Dumitrescu – senator, Predrag Balasevic – președintele Partidului Neamul Românesc din Serbia, deputatul Cosmin Iosub – președinte interimar AUR Dolj, Ionel Gheorghe – deputat de Dolj, Ionelia Priescu – deputat de Gorj, Ionuț Sandu – senator de Gorj, Eduard Koler – deputat de Mehedinți, Mugur Mihǎescu – deputat de Olt, Dumitru Spau – senator de Vâlcea, Antonio Popescu – deputat de Vâlcea, Nicolae Mândrescu – deputat de Vâlcea.
Noua structură de conducere a AUR Craiova
Marian Vasile (inginer) – președinteAlexandru Gîdăr (profesor) – prim vicepreședinteDan Păun (programator) – secretar generalCosmin Corâțu (licențiat în comunicare și relații publice) – vicepreședinteMihai Dragu (profesor) – vicepreședinteRăzvan Dumitru (economist) – vicepreședinteAnca Koc (expert contabil) – vicepreședintePetre Mărășescu (medic) – vicepreședinteElena Ristea (profesor) – vicepreședinteGeorgel Cioc (inginer) – membruNicolae Spiridon (antreprenor) – membruAlexandru Mănescu (profesor) – membruAndreea Militaru (economist) – membruCristina Chiuia (asistent medical farmacie) – membruAdrian Ioniță (inginer) – membruAlexandra Stanciu (traducător) – membruCătălin Nicolaina (inginer) – membru