Șeful PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, a intrat în gura senatoarei Diana Șoșoacă.
Invitată, luni seară, la emisiunea „Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, moderată de Anca Alexandrescu, Șoșoacă a analizat activitatea parlamentară a colegului ei, sugerând că ar fi vorba mai degrabă de o inactivitate.
„Are zero întrebări, zero interpelări, zero declarații politice. Are 40 de luări de cuvânt în plen. Ultima este la prezentarea, din partea Comisiei de Regulament, a modificării regulamentului, iar penultima – zice așa: «Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru. 2. Prezentarea, dezbaterea și acordarea votului de încredere al Parlamentului asupra programului și listei Guvernului». Domnul Liviu-Dumitru Voiculescu (din sală): «Prezent». Vă jur”, a povestit Diana Șoșoacă, stârnind râsul colegilor de platou.
Unul dintre subiectele emisiunii de luni seară a fost cel privind achiziționarea, de către soția lui Liviu Voiculescu, în urmă cu doi ani, a unui apartament de 230 mp de la Agenția Națională a Locuinței (ANL), într-un complex din Brașov, în condițiile în care demnitarul deține un apartament în România și un altul în Spania și în contextul în care cel care a aprobat achiziția este Ionuț Gabriel Stanciu, pe atunci șef la ANL. Potrivit unei anchete G4Media, prețul apartamentului a fost de 101.000 euro, cu mult sub prețul mediu din Brașov. Ca să respecte condițiile din procedura de achiziție impuse de ANL, soția lui Voiculescu a declarat la notar că nu deține o locuință, iar, după achiziție, apartamentul nu a fost trecut în declarația de avere a senatorului, mai arată sursa citată.
Răspunzând la întrebările puse de G4Media, Liviu Voiculescu a spus că, într-adevăr, soția sa nu deținea, atunci, în proprietate, o locuință, iar apartamentul nu a fost trecut în declarația de avere întrucât nu este întabulat.
Un semn de întrebare uriaș persistă, totuși, asupra modului în care a fost declarată câștigătoare soția demnitarului în procedura ANL.
„Important. Ionuț Gabriel Stanciu a cerut în iunie 2021 anularea procedurii inițiale ANL, procedură în care soția senatorului PNL se clasase pe locul doi. Conducerea ANL a aprobat refacerea procedurii cu alte criterii, potrivit informațiilor G4Media. După introducerea noilor criterii, soția senatorului Voiculescu s-a clasat pe primul loc în clasamentul doritorilor pentru cumpărarea apartamentului din blocul ANL”, scrie G4Media.
După momentul achiziției, Ionuț Gabriel Stanciu s-a înrudit cu soții Voiculescu, care i-au devenit nași de cununie. Relația lor este însă mai veche, pentru că Ionuț Gabriel Stanciu, originar din Corabia, Olt, se numără printre protejații șefului PNL Olt, susținut de acesta să ocupe funcții publice înalte. Tocmai că se bucură de protecția nașului său, Stanciu a fost înlocuit la șefia ANL după ce Liviu Voiculescu a intrat în conflict cu președintele partidului, Nicolae Ciucă, acesta cerându-i să demisioneze din funcția de președinte al PNL Olt. Printre protejații lui Voiculescu care și-au pierdut, din același motiv, funcțiile de conducere se numără fostul prefect de Olt Florin Homorean, adjuncții de la Inspectoratul Școlar Olt, dar și fostul șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, Florinel Meleru.
Citeste mai mult