Judecătorii care conduc curțile de apel din România invocă atacuri la adresa justiției în contextul dezbaterilor legate de pensiile de serviciu. Ei susțin că nu este vorba de o reformă reală, ci de o campanie agresivă care urmărește slăbirea independenței sistemului judiciar.
Într-o poziție comună, președinții celor 15 curți de apel și ai Curții Militare de Apel atrag atenția că dezbaterea publică legată de pensiile magistraților a fost deturnată spre un atac direct la adresa judecătorilor. Sunt folosiți termeni injurioși și acuzații nefondate, inclusiv de către politicieni, susțin magistrații, într-o tentativă de decredibilizare a întregului sistem.
„Președinții curților de apel condamnă atacurile repetate, nefondate, injurioase și distructive purtate în mod susținut la adresa judecătorilor, cu scopul vădit de a afecta forța puterii judecătorești în raporturile sale cu celelalte două puteri, în special cu cea executivă, sub pretextul «reformei» pensiilor de serviciu, efectul fiind decredibilizarea puterii judecătorești, cu consecințe directe asupra dreptului la o justiție echitabilă a cetățenilor.”, se arată în comunicatul transmis.
Pensia de serviciu nu este un privilegiu, susțin judecătorii, ci o garanție de independență prevăzută în legislația europeană.
„Este vădit că scopul real al acestei campanii, pornită și continuată susținut și agresiv în ultimele luni nu are, în realitate, drept scop principal reformarea pensiilor de serviciu, pentru a răspunde cerințelor Comisiei Europene, ci timorarea judecătorilor și distrugerea încrederii cetățenilor în actul de justiție, exact în momentul în care măsurile de austeritate preconizate de Guvern vor afecta milioane de cetățeni.”, se mai arată în documentul citat.
Potrivit acestora, Guvernul a ignorat decizii ale CCR care obligau legiuitorul să garanteze accesul la justiție pentru cetățeni, iar ordonanța de urgență nr. 62/2024 a blocat numeroase procese, afectând inclusiv Înalta Curte:
„În pandemie, au existat două decizii ale Curții Constituționale prin care se cerea legiuitorului să modifice legea pentru a permite cetățenilor să aibă acces la justiție, fapt ignorat cu desăvârșire de acesta. Accesul cetățenilor la justiție pentru apărarea drepturilor lor salariale a fost apoi sever limitat prin adoptarea OUG 62/2024, ce a avut ca efect blocarea cursului proceselor în fața instanțelor de fond și sufocarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.”
Magistrații atrag atenția că în perioade de criză, cum a fost și cea economică din 2009, numărul proceselor intentate statului crește semnificativ. Tocmai de aceea, spun ei, este nevoie de un sistem judiciar solid, nu de unul slăbit prin campanii publice sau tăieri de resurse.
Un alt aspect reclamat este tratamentul diferit aplicat altor categorii cu pensii speciale, cum ar fi militarii, unde autoritățile au evitat atacurile și au cerut „foarte, foarte multă consultare și foarte multă transparență”.
„Într-un moment în care statul de drept are nevoie de consolidare și de încredere publică, retorica de tip conflictual și decredibilizarea sistematică a justiției nu fac decât să slăbească instituțiile, afectând grav încrederea cetățenilor în actul de justiție.”, mai transmit judecătorii.
Poziția este semnată de președinții tuturor curților de apel din România, inclusiv Curtea Militară de Apel.
Citeste mai mult