Prefectul județului Olt, Cosmin Floreanu, a prezidat, astăzi, alături de subprefectul Ștefan Nicolae, ședința Grupului de Lucru Mixt, dedicată analizării situației comunităților de romi și îmbunătățirii politicilor publice de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome. La ședință a participat și Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi.
În cadrul ședinței a fost prezentat progresul parteneriatului desfășurat împreună cu Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu” din Slatina – singurul program de acest tip din țară. Prin pregătirea la limba engleză, evaluarea psihologică și antrenamentul sportiv, proiectul își propune să crească șansele tinerilor romi care își doresc o carieră în structurile M.A.I. – poliție, jandarmerie, pompieri.
Un punct esențial a vizat necesitatea unei evidențe cât mai exacte a comunităților de romi.
Deși Recensământul din 2021 indică un număr de 9.812 persoane de etnie romă în județul Olt, datele culese în teren, în cadrul activităţilor desfăşurate de Grupul Mixt, arată că numărul real este considerabil mai mare.
O evidenţă corectă a situației este fundamentală pentru a adapta eficient măsurile și proiectele implementate.
Agenția Națională pentru Romi, cu sprijinul Institutului pentru Cercetarea Calității Vieții al Academiei Române, derulează un studiu amplu privind situația socio-economică, succesul și gradul de integrare al persoanelor de etnie romă. Județul Olt este inclus în acest demers prin trei localități: Corabia, Drăgăneşti-Olt şi comuna Grădinari.
„Salut prezenţa domnului preşedinte alături de comunitatea din judeţul Olt. Este important să construim şi să adaptăm politicile de incluziune a cetăţenilor romi în funcţie de realitatea din teritoriu dar si de nevoile specifice. De asemenea, este necesară o colaborare eficientă a tuturor celor implicaţi, atât instituţii cât şi reprezentanţi ai societăţii civile rome. Finalul studiului despre care discutam anterior o să ne redea o imagine exactă a eficienţei politicilor”, a declarat prefectul Cosmin Floreanu.
Articolul Ședință la Prefectura Olt dedicată comunităților de romi din județ. Prezent a fost și Iulian Paraschiv, președintele ANR/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult