Aquatim intenționează să acceseze fonduri europene nerambursabile necesare finanțării proiectului „Dezvoltarea Infrastructurii de apă, apă uzată și tranziția la o economie circulară în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027 – Municipiul Lugoj, județul Timiș”.
Pentru aceasta, noul operator de apă-canal al orașului de pe Timiș a solicitat Primăriei Lugoj punerea la dispoziție a unui teren în suprafață de 35.408 metri pătrați pe care dorește să construiască o nouă stație de epurare.
„Prin adresa Nr.8128/DD/SD-CP/11.04.2025 a S.C. Aquatim S.A.., înregistrată la instituţia noastră cu Nr.17/35260 din 11.04.2025, aducându-ne la cunoştinţă intenţia de accesare a fondurilor europene nerambursabile, ni se solicită punerea la dispoziţie a terenului înscris în Cartea Funciară Nr. 418983 Lugoj, pentru a fi utilizat ca amplasament pentru o viitoare staţie de epurare care să deservească municipiul. Precizăm faptul că proiectele noi de apă şi apă uzată, PDD 2021-2027, Prioritatea 1 – Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată şi tranziția la o economie circulară, Obiectivul Specific RS02.5 Promovarea accesului la apă şi gospodărire sustenabilă a apelor (proiecte noi) sunt derulate de către Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (PDD)”, a transmis Primăria Lugoj.
Noua locație, mai bună pentru procesul de epurare
În sprijinul demersului este menționat un raport de expertiză tehnică, potrivit căruia realizarea unei noi stații de epurare se conturează ca soluție optimă, amplasamentul acesteia în vecinătatea orașului nostru determinând o eficiență sporită a proceselor de epurare.
„Luând în considerare concluziile si recomandările din cadrul Raportului de expertiză tehnică B9, D privind reabilitarea stației de epurare Ape Uzate Lugoj, prin care expertul tehnic consideră că un amplasament nou pentru stația de epurare, aflat în vecinătatea municipiului Lugoj ar determina o eficiență net superioară a proceselor din cadrul stației de epurare Lugoj, urmare a eliminării stagnării prelungite în bazinul dc retenție existent, amplasat în vecinătatea Lugoj, precum şi transportul îndelungat prin colectorul actual lungime de aproximativ șapte kilometri Lugoj-Jabăr, care determină modificarea negativă a calității apei uzate, dar şi posibilitatea de colmatare din cauza depunerilor, vă rugăm să ne comunicați dacă terenul înscris în Cartea Funciară nr. 418983, aflat în proprietatea Municipiului Lugoj, poate fi utilizat ca amplasament nou pentru realizarea unei stații noi de epurare care să deservească UAT-ul dumneavoastră.”, se arată în cererea Aquatimului.
În prezent, infrastructura din Lugoj este veche, fragilă și predispusă la avarii frecvente și grave. În plus, cele trei stații de tratare a apei potabile, precum și stația de epurare sunt dotate cu echipamente vechi și deteriorate și necesită o retehnologizare completă.
Este important de menționat și faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj Nr. 224 din 30 august 2023 s-a aprobat delegarea gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în Municipiul Lugoj, prin atribuire directă operatorului regional S.C. Aquatim S.A. Timișoara, iar din 15 mai, noul operator de apă canal și-a intrat în drepturi.
Citeste mai mult