Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier din cadrul Serviciului de Ordine Publică din județ au acționat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul depozitării, expedierii, circulației și comercializării materialului lemnos. În urma acestei acțiuni, desfășurate la nivelul localităților Crasna și Șărmășag, s-au efectuat 39 de controale pe linia transportului de lemn. Totodată, au fost verificate două depozite de material lemnos și 5 societăți comerciale. În urma controalelor efectuate s-au aplicat 5 sancțiuni contravenționale (conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), în valoare totală de 30.000…
Citeste mai mult