Pe două drumuri naționale din Caraș-Severin, traficul se efectuează pe un singur sens și la această oră. Inspectoratul General al Poliției Române informează că încă sunt în vigoare restricții temporare de circulație.
Pe DN 6, între localitățile Armeniș și Slatina-Timiș și DN 58, între localitățile Soceni și Brebu, din Caraș-Severin traficul se efectuează alternativ, pe un sens, din cauza zăpezii depuse pe carosabil. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române atenționează șoferii să conducă prudent și să adapteze viteza la condiții de zăpadă și adresează, de asemenea câteva recomandări utile pentru UN DRUM ÎN SIGURANŢĂ:
-Înainte de a pleca la drum, informați-vă temeinic despre condițiile meteo și starea drumurilor, apelând unul dintre numerele de telefon: 9360, 3157566, 3186609 sau 3186631 ale Comandamentului Central de Iarna;
-Adaptați permanent viteza la condițiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
-Circulați cu o viteză care să nu depășească 30 km/h, în localități, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. Conform prevederilor legale în domeniu reprezintă obligație a conducătorului de vehicul.
-Folosiți corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuți în trafic. Legislația rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităților și în timpul zilei;
-Păstrați în mers o distanță suficientă pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când condițiile de deplasare sunt nefavorabile;
-Echipați autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
-Verificați periodic acumulatorul acestuia;
-Nu bruscați comenzile și folosiți cu preponderenta frâna de motor;
-În zilele cu ploi, lapoviță sau ninsoare, acționați din timp ștergătoarele de parbriz;
-Operatorii de transport ce dețin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligația legală, de a monta pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele și pe drumurile stabilite.
Nu în ultimul rând, conducătorii auto începători sunt rugați să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiții de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distante mari, dată fiind experiența redusă și riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, dacă au mai puțin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităților este cu 20 km/h mai mică.
Citeste mai mult