Școli închise din cauza iernii! Ministerul Educației a anunțat că joi și vineri, 8 și 9 ianuarie 2026, cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în mai multe unități de învățământ, printre care se numără și școli din județul vecin Sălaj.
Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au dus la întreruperi în furnizarea energiei electrice, a agentului termic sau la drumuri impracticabile. Potrivit informațiilor transmise de inspectoratele școlare județene, situația afectează școli din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj.
În județul Sălaj, cursurile se suspendă la Școala Gimnazială Nr. 1 Marca, Școala Primară Glod și Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău. Autoritățile spun că măsura este una temporară și are ca scop protejarea elevilor și a cadrelor didactice.
Ministerul Educației monitorizează situația la nivel național și precizează că reluarea cursurilor față în față va fi decisă în funcție de evoluția vremii și de remedierea problemelor apărute la infrastructură.
Conform calendarului școlar 2025-2026 aprobat de Ministerul Educației, vacanța de iarnă s-a încheiat pe 7 ianuarie 2026, iar elevii trebuie să revină la cursuri joi, 8 ianuarie 2026, odată cu începutul modulului al treilea de învățământ.
Citeste mai mult