Șase tinere din Bistrița-Năsăud au fost extrădate în Italia, pentru a fi judecate pentru furt calificat, tâlhărie și înșelăciune, toate cu consecințe deosebit de grave. Conform bistritaexpress.ro, tinerele făceau parte dintr-o grupare mai mare, misiunea lor fiind de a se preface că sunt îndrăgostite de vârstnici din Italia, cărora le luau banii. Într-o postare pe pagina oficială de facebook, carabinierii italieni au relatat că totul a iești la iveală când un vârstnic italian a anunțat poliția, raportând că o femeie din România a reușit să îl ușureze de 20 000 de euro într-un an, folosindu-se de escrocherii sentimentale. Unele femei implicate în această rețea au mers chiar mai departe, punând în pericol viața persoanelor în vârstă pe care le înșelau. Potrivit autorităților italiene, un bărbat de 77 ani a fost jefuit după ce i s-a administrat o doză aproape letală de valium, care i-a provocat două atacuri de inimă.
„Investigațiile au început când un bărbat în vârstă a raportat la sectia de carabinieri din San Luca (RC) că ar fi fost înșelat de o tânără româncă care, pretinzând că este îndrăgostită de el, l-ar fi determinat să-i dea 20.000 de euro într-un an. Știind că nu poate fi vorba de oacțiune izolată, carabinierii au dezvăluit curând existența unei organizații criminale articulate specializată cu o bază staționarp în România și propria bază de operare în Italia. Femei tinere care au profitat de singurătatea și vulnerabilitatea bărbaților în vârstă și s-au declarat îndrăgostite de ele. Apoi au trecut la cereri de bani, provocând în cele mai multe cazuri probleme fictive de sănătate personală sau a membrilor familiei proprii.
În timpul anchetei s-a reieșit chiar că două femei din organizație au jefuit un bărbat de șaptezeci și șapte de ani, nu înainte de a-i administra o doză aproape letală de valium care i-a provocat, în ultimele zile două atacuri de cord“, au scris pe facebook carabinierii italieni.
Reamintim că, în acest caz, percheziții de amploare au avut loc în data de 19 mai în Bistrița-Năsăud, Maramureș și Sălaj, pentru a destructura un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani 7 persoane, urmărite internațional, au fost reținute.
Activitățile au fost desfășurate în baza unui Ordin European de Anchetă și ca urmare a colaborării dintre D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, Serviciul Cooperare, Reprezentare și Asistență Judiciară, cu autoritățile judiciare din Italia.
De asemenea, și pe teritoriul Italiei, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare, dar și pe teritoriul Germaniei, unde au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, urmate de audieri de persoane, privind activitatea aceluiași grup infracțional.
Citește mai multe aici:
Percheziții de amploare în Bistrița-Năsăud, dar și în Italia și Germania. Șapte persoane, în arest pentru înșelăciune și furturi (FOTO/VIDEO)
The post Șase tinere din Bistrița-Năsăud, extrădate în Italia. Ce le făceau vârstnicilor din peninsulă pentru a profita de banii lor first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult