• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
14/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Hunedoara

Sărbătoare în Ținutul Pădurenilor, la Lelese. Ciobanii și-au măsurat mioarele – obicei străvechi, păstrat cu sfințenie de mai bine de cinci secole

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
16/05/2022
in categoria Stiri Hunedoara
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

A fost atmosferă de sărbătoare, sâmbătă, pe Dealul Purcărețului, în comuna Lelese, unde ciobanii și-au urcat mioarele care au fost luate, în parte, „la măsurat”, după o tradiție păstrată cu sfințenie și peste care timpul, încă, nu și-a pus amprenta aproape deloc. “Măsuratul oilor”, manifestare organizată de Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, Primăria comunei Lelese, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) a județului Hunedoara și Asociația Pădurenilor, a reunit laolaltă crescători de oi, dar și numeroși iubitori de tradiție.
Peste două sute de persoane au fost prezente, sâmbătă, pe Dealul Purcărețului din frumoasa comună Lelese, situată în Ținutul Pădurenilor, acolo unde timpul parcă stă în loc, iar obiceiurile străvechi încă mai sunt păstrate cu grijă, din generație în generație.
Într-o atmosferă de sărbătoare, s-a măsurat laptele muls de la oi, stabilindu-se astfel rânduiala la ciobănit.

Sătenii din Lelese țin la acest obicei și, an de an, în luna mai, se adună pentru măsuratul oilor. Mioarele, pregătite gata, tunse şi „însemnate” cu câte o pată de culoare, au fost măsurate, însă, numai după binecuvântarea preotului din sat. Abia după aceea, ciobanii s-au apucat de treabă și au trecut la mulsul propriu-zis, cantitatea de lapte fiind măsurată după un procedeu vechi de sute de ani.

Și de data aceasta, la „Măsuratul oilor” au luat parte și reprezentanți ai autorităților județene și locale. Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, a fost prezent la Lelese „un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni buni, harnici și primitori”. „Aici, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie, așa cum se obișnuiește pe aceste meleaguri și mă bucur să văd că moștenirea seculară este transmisă din generație în generație”, a transmis președintele CJ Hunedoara, care i-a felicitat pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment.
Și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a participat la sărbătoare. „Tradițiile și obiceiurile noastre, ale românilor, ne definesc trecutul, originile, iar păstrarea lor vii în comunitățile noastre este dovada prețuirea noastre. Comuna Lelese din frumosul Ținut al Padurenilor păstrează o salbă de tradiții vechi de sute de ani care îmbogățesc întregul patrimoniu al județului Hunedoara. Mă bucur că am avut ocazia să fii alături de locuitorii comunei Lelese pentru a sărbători împreună tradițiile și obiceiurile locului”, a transmis, la rândul său, Costel Avram.
„Măsuratul oilor” se ține de mai bine de cinci secole, în luna mai, în pădurenime. Pentru noroc și prosperitate, în vasele în care s-a strâns laptele s-au pus bănuți sau obiecte de metal. „Măsuratul oilor este un obicei vechi de peste cinci sute de ani în comuna Lelese, din Ținutul Pădurenilor. De data aceasta, obiceiul a fost ținut pe Dealul Purcărețului, unde toți cei care au oi în zonă și-au adus animalele. Fiecare oaie a fost mulsă după un procedeu foarte vechi (…) Un lucru interesant a fost așezarea, în oalele în care se măsoară laptele, a unor bănuți – în trecut se puneau obiecte din metal, să poarte noroc. (…) A fost o manifestare foarte frumoasă, într-un loc de vis, un adevărat izvor viu al tradițiilor și obiceiurilor, păstrate de oamenii locului exact ca în urmă cu mai bine de cinci secole”, a declarat Radu Barb, directorul DGAMPT Hunedoara.
Obicei străvechi, sărbătorit cu plăcinte pădurenești, friptură de miel și vinars
Obiceiul străvechi a fost sărbătorit cu plăcinte pădurenești, friptură de miel și vinars. Sărbătoarea a mobilizat întreaga suflare din Lelese, care s-a pregătit cu bucate tradiționale, puse pe mese pentru toți oaspeții.

Foto: Enjoy Hunedoara/Facebook
Primăria comunei Lelese ține ca această tradiție să nu se piardă în negura timpului. „Măsuratul oilor este o tradiție foarte veche, de sute de ani, un obicei care înainte era foarte puternic economic fiindcă aceasta era, practic, ziua în care „se bătea palma” pentru tot ceea ce însemna anul pastoral. Este ziua în care se stabilesc toate regulile la stână și în care toți crescătorii de oi se adună împreună (…) Ne dorim să păstrăm acest obicei (…) Ne-am adunat mulți oameni din zonă, dar am avut și numeroși oaspeți din afara satului, din toată țara, care au venit să vadă acest obicei. Totul s-a petrecut exact ca pe vremuri, cu mâncare pregătită de tot satul. Localnicii au pus mâna de la mână, au tăiat miei, au adus plăcinte, pentru toți oaspeții. A fost o manifestare simplă și frumoasă, pentru că este un obicei care decurge natural, de la sine”, a declarat Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei Lelese.
Manifestarea s-a încheiat cu un joc tradițional, în centrul localității, cu îndrăgitul interpret de muzică populară Bogdan Toma, Formația „Hunedorenii” și invitații Mariana Suciu, Alin Eugen Ienciu și Monica Blaga.
Acest articol Sărbătoare în Ținutul Pădurenilor, la Lelese. Ciobanii și-au măsurat mioarele – obicei străvechi, păstrat cu sfințenie de mai bine de cinci secole a aparut prima data in Servuspress.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Două pachete de oferte pentru reprezentațiile de pe scena Teatrului Municipal Focșani din ultima parte a stagiunii

Urmatorul articol

Accident cu o victimă de ”cod roșu”!

Related Posts

Stiri Hunedoara

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 112 milioane de lei pentru investiții PNRR în infrastructură și educație

14/02/2026
Stiri Hunedoara

Bărbat cercetat penal pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare

14/02/2026
Stiri Hunedoara

Trei bărbați reținuți pentru furtul unui catalizator în comuna Baru, județul Hunedoara

14/02/2026
Stiri Hunedoara

Vidra, simbol al sănătății ecosistemelor, surprinsă în Parcul Național Retezat

14/02/2026
Stiri Hunedoara

Vidra, simbol al sănătății ecosistemelor, surprinsă în Parcul Național Retezat

14/02/2026
Stiri Hunedoara

Primarul Ovidiu Vlad susține dezvoltarea turismului balnear la nivel național

14/02/2026
Next Post

Accident cu o victimă de ”cod roșu”!

Cele mai recente stiri

  • Metalurgistul Cugir – CSM Deva 1-1 (1-0), într-un test de verificare, primul al iernii pe „Arena Cugir” 14/02/2026
  • Joi, 19 februarie 2026: Eveniment caritabil special și o seară în cinstea femeii, la Alba Iulia 14/02/2026
  • Joi, 19 februarie 2026: Eveniment caritabil special și o seară în cinstea femeii, la Alba Iulia 14/02/2026
  • Joi, 19 februarie 2026: Eveniment caritabil special și o seară în cinstea femeii, la Alba Iulia 14/02/2026
  • Marco Rubio afirmă că migrația pe scară largă destabilizează Occidentul 14/02/2026
  • Triplă Franco Gallini în penultimul meci de pregătire al iernii: CIL Blaj – AFC Agnita 8-0 (3-0) 14/02/2026
  • Ilie Bolojan a dezvăluit câți bani au plecat din România spre Ucraina sub formă de ajutor 14/02/2026
  • „Studenții” albaiulieni, primul succes în meciurile de pregătire: CSU Alba Iulia – Dacia Orăștie 9-0 (4-0) 14/02/2026
  • „Studenții” albaiulieni, primul succes în meciurile de pregătire: CSU Alba Iulia – Dacia Orăștie 9-0 (4-0) 14/02/2026
  • VIDEO | Carambol în Pasajul Lujerului, trafic aproape blocat spre Plaza, din cauza accidentului. Pompieri, poliție, ambulanțe, mobilizate 14/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24