În intervalul 5 – 11 ianuarie 2026, Poliția Locală Brașov a acționat neîntrerupt pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță în rândul cetățenilor, monitorizând zonele aglomerate și evenimentele publice.
În această perioadă, Dispeceratul Poliției Locale a înregistrat 281 de sesizări telefonice. În urma intervențiilor, au fost aplicate 304 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 155.966,5 lei.
Ordine și Liniște Publică:
Polițiștii locali au legitimat 480 de persoane și au aplicat 163 de sancțiuni, în cuantum de 94.512,5 lei, la diverse acte normative ce reglementează normele de conviețuire socială.
Circulație Rutieră și Măsuri în Poiana Brașov:
Pe linie rutieră au fost legitimate 219 persoane și s-au aplicat 139 de sancțiuni (59.054 lei și 237 puncte de penalizare).
De asemenea, 45 de autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public.
Având în vedere numărul mare de turiști prezenți în stațiunea Poiana Brașov în această perioadă, efectivele Poliției Locale Brașov au intensificat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră. Obiectivul principal al acestor misiuni este asigurarea mobilității și respectarea normelor legale.
În contextul aglomerației specifice sezonului, echipajele Poliției Locale Brașov au acționat zilnic pentru respectarea prevederilor Codului Rutier și a Hotărârilor Consiliului Local Brașov.
Principalele direcții de intervenție au vizat:
Fluidizarea traficului rutier: Polițiștii locali în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Brașov, au fost prezenți în principalele intersecții și puncte critice din stațiune pentru a preveni blocajele și pentru a asigura un flux constant al autovehiculelor.
Eliberarea părții carosabile: S-a intervenit prompt pentru ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, care prin poziționarea lor blocau drumul public sau îngreunau accesul autospecialelor de intervenție (Ambulanță, Pompieri).
Optimizarea semnalizării rutiere: Poliția Locală a emis solicitări oficiale pentru instalarea unor indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă” pe sectoarele unde staționarea generează frecvent ambuteiaje.
Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal:
În urma verificărilor specifice, au fost întocmite:
4 referate pentru măsuri conform Legii nr. 50/1991;
2 referate către Primărie pentru desființarea construcțiilor fără autorizație;
1 sancțiune în valoare de 2.000 lei.
Control Comercial și Protecția Mediului:
Echipele de control au verificat respectarea contractelor de salubritate conform H.C.L. nr. 249/2024.
De asemenea, a fost sancționată o societate comercială cu suma de 400 lei pentru lipsa autorizațiilor, fiind dispusă și măsura de suspendare a activității.
Articolul Săptămâna trecută, polițiștii locali brașoveni au primit 281 de sesizări telefonice apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult