Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 20 iunie 2025, pe site-ul dedicat rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie 2025.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile privind protecția datelor.
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) pentru județul Bistrița-Năsăud este de 74,5%. Au promovat 1153 de candidați, dintr-un total de 1548 de candidați prezenți.
Pentru promoția curentă, rata de succes este de 78,8% (1101 candidați din 1398 prezenți), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 34,7% (52 candidați din 150 prezenți).
Niciun candidat nu a obținut media 10.
Un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
Limba și literatura română: 2;
Limba și literatura maternă: 0;
Proba obligatorie a profilului: 55
Matematică Matematică-informatică: 22
Matematică Științe ale naturii: 15
Matematică Tehnologic: 1
Istorie: 17
Proba la alegere a profilului și a specializării: 45
Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană: 12
Biologie vegetală și animală: 1
Chimie anorganică: 1
Chimie organică: 5
Fizică (teoretic): 6
Geografie: 12
Informatică MI C/C++: 2
Logică, argumentare și comunicare: 5
Sociologie :1
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie conform programului afișat la centrele de examen.
Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi afișate în data de 30 iunie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
The post S-au afișat rezultatele la examenul de bacalaureat. Ce note au luat candidații din Bistrița-Năsăud first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult