S-a lovit de un autotren și a ieșit în decor. O tânără a ajuns la spital
Astăzi, 31 mai 2023, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN22D. Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism pe DN22D, pe relația Cerna – Măcin, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de către un bărbat în vârstă de 30 de ani.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei în vârstă de 24 de ani, aceasta fiind transportată de către cadrele medicale la spital pentru îngrijiri de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultând faptul că nu au consumat băuturi alcoolice.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.
Informare IPJ Tulcea
Articolul S-a lovit de un autotren și a ieșit în decor. O tânără a ajuns la spital apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult